Clujeanca, pasionata de jurnalism, creative writing, blogging si online.

December 27 2010

Suntem buni la zile mari

Tagged Under : , , , , ,

Se spune că nu ar trebui să aştepți 8 martie pentru a face un cadou unei femei. Cum nu ar trebui să aştepți nici Crăciunul pentru a face o faptă bună sau pentru a fi milostiv.

Tu ce-ai făcut de Crăciun? Ai devenit mai bun? Ți-ai spălat toate păcatele atent agonisite încă de după Paşti? Ai dat o raită prin mall-uri şi hypermarket-uri şi la finalul zilei ai simțit parcă un gol? Şi nu neapărat în buget. Te-ai gândit ca poate eşti mai norocos decât alții. A apărut chiar un sentiment ciudat. Vină, poate? Nu, nu e asta, ai muncit din greu să ajungi unde eşti. Nu ştii ce e, dar simți că trebuie să scapi cumva de sentimentul ăla care nu-ți dă pace, chiar acum de Sfintele Sărbători.
Poți fi generos. EVRIKA! A mers pentru Ebenezer Scrooge. De ce nu ar merge şi pentru tine?

Iti trebuie ceva – un Get Out of Jail Free Card asupra conştiinţei. Dumnezeule, sunt atâtea cauze sociale care aşteaptă să fii bun. La două click-uri distanță poți asigura zâmbetul unor copii din orfelinate sau unor bătrâni. Să ştii că doar de Sărbători au nevoie de tine. Şi orfelinatele şi spitalele şi fundațiile şi oamenii sărmani. Au nevoie de tine doar de Crăciun, o duc mai greu acum. În rest, le e bine. Şi ție ți-e mai bine după ce ți-ai imaginat deja ce pustiu de bine ai făcut.

Ce bine că există Crăciunul. Ca prin minune, pe 25, eşti atenţionat că există probleme lângă tine. Şi când pui umărul să le rezolvi te simți mai împlinit, mai bun, mai generos.

Vezi, ai grijă să păstrezi sentimentul vreme cât mai îndelungată! Nu ai vrea ca cineva să-ți dea vălul jos de pe ochi înainte de Paşti. Şi tu chiar să-ți faci un obicei din a face un bine.

Probabil dacă ai face un ceva micuț în fiecare zi, Crăciunul nu ar mai fi atât de special. De aia e bine să laşi generozitatea să-şi facă loc în viața ta doar la zile mari.

Cine ştie, poate lumea se învață cu tine prea molâu.

Sursa foto: Flickr Creative Commons.

December 22 2010

Lista celor mai activi jurnalisti de pe Twitter

Tagged Under : , , ,

În momentul în care mi-am făcut contul de Twitter, am fost surprinsă de cât de mulți din jurnaliștii din afară pe care îi citeam constant aveau conturi. Probabil faptul că ești la doar un click distanță de oamenii care îi admiri îți dă impresia, măcar pentru o secundă, că aceștia sunt oarecum la “îndemână”. Îmi amintesc că am început să caut pe Google liste cu cei mai influenți jurnaliști NY Times care au și cont de Twitter. După am trecut la căutat jurnaliști de la Esquire UK și US. Dar pe nicăieri nu am găsit o listă a jurnaliștilor români care mai și tweet-uiesc.
Așa că am făcut-o singură. Sper să ajute :D. Ah, lista rămâne deschisă pentru completare, dacă am uitat pe cineva :)

Ana Militaru (Blog, Twitter)
Anca Bundaru (Blog, Twitter)
Andi Moisescu (Blog, Twitter)
Andrei Crivat (Blog, Twitter)
Bogdan Gheorghe (Blog, Twitter)
Bradut Florescu (Blog, Twitter)
Cabral (Blog, Twitter)
Cristian Lupsa (Blog, Twitter)
Cristian Sutu (Blog, Twitter)
Cristina Bazavan (Blog, Twitter)
Dan Mihalascu (Blog, Twitter)
Dan Tudoroiu (Blog, Twitter)
Dinu Zara (Blog, Twitter)
Dragos Stanca (Blog, Twitter)
Eugenia Cosinchi (Blog, Twitter)
Georgel Costita (Blog, Twitter)
Iulian Comanescu (Blog, Twitter)
Madalin Ghica (Blog, Twitter)
Magda Mihaila (Blog, Twitter)
Mirel Valentin Axinte (Blog, Twitter)
Orlando Nicoara (Blog, Twitter)
Paula Negrea (Blog, Twitter)
Radu Neag (Blog, Twitter)
Robert Turcescu (Blog, Twitter)
Roxana Radu (Blog, Twitter)
Sorin Ghilea (Blog, Twitter)
Sorina Matei (Blog, Twitter)
Victor Kapra (Blog, Twitter)
Vlad Petreanu (Blog, Twitter)

LE: Elleunes mi-a șoptit că are și ea o asemenea listă, așa că vă invit să aruncați un ochi și peste aceasta.

December 17 2010

Ce vreau de la blogul meu in 2011

Tagged Under : , , , ,

Săptămână asta am fost Tânără şi neliniştită de-a dreptul, încercând tot felul de chestii ba pe blog, ba pe Twitter. Luni m-am gândit să încerc şi eu tot ce a încercat o blogosferă întreagă şi am dat drumul la o leapşă. Evident, nu am dat drumul la ea foarte ok. Şi mai evident, am atras în asemenea hal atenția, încât şi Bobby a scris despre mine, dându-mă exemplu. Exemplu negativ, that is :D.
După urecheală, nu m-am potolit şi am dat drumul la un hashtag. Poate vi-l amintiți că n-au trecut decât 3-4 zile. #zicetata, cu ceva rezultate cu care mă mândresc. S-ar putea ca Bobby să aibă ceva de comentat şi aici :D.
Şi pentru că cine dă, mai şi primeşte, am primit o leapşă de la Bobby, asemănătoare cu cea începută de mine :D. Ar trebui să spun 3 lucruri pe care mi le doresc de la blogul meu în materie de constanță, trafic şi conținut. So here it goes:

1. Constanță – îmi doresc să păstrez cam acelaşi ritm de scriere – 4, 5 articole de săptămână. Având în vedere că sunt încă un blogger nou, sunt conştientă că o mare parte din entuziasmul de la început o să dispară, aşa că mi-aş dori ca în pofida schimbării ritmului să primeze calitatea posturilor.
2. Conținut – se leagă foarte mult de ce am scris la constanță. Îmi fac mai degrabă un scop dintr-un conținut bun şi relevant în special pentru oamenii de vârsta mea decât din regula Eşti blogger doar dacă scrii o dată pe zi.
3. Trafic – the sky is the limit. Cine spune că nu e interesant de trafic, minte. Sau cel puțin, asta e părerea mea. Nu spun ca vreau să fiu citită doar de A-list bloggeri sau doar de oameni de vârsta mea, dar aş vrea ca oamenii care trec pe aici să fie plăcut surprinşi de ceea ce găsesc, iar dacă nu, măcar să lase un feedback constructiv.

Cam asta îmi doresc de la blog. Şi da, aş mai vrea ca blogul ăsta să devină o carte de vizită pentru mine şi cine ştie, poate chiar să mă ajute să-mi găsesc un job în 2011 :).

Și pentru că trebuie să pasez leapșa mai departe, am ales oameni care nu mai scriu pe blog sau scriu foarte rar, în speranța că îi voi forța să se gândească la blogul lor în 2011: Ileana Ghiță, Andreea Burlacu și Andrei Basoc. Andrei scrie, dar aș vrea să-l văd scriind mai des :).

December 16 2010

Ce se poate întâmpla rău la un interviu?

Tagged Under : , , , , , ,

Aparent nimic. Nu au contraindicații. Decât pentru orgoliul personal în anumute cazuri. Sau pentru că dialogul cu nenea de la HR se dovedeşte adesea a fi un teren minat în care tu pierzi puncte ori de câte ori spui ceva ce îi provoacă angajatorului un spasm facial. Sau, sau, sau… orice din lista următoare, listă întocmită cu nişte colegi cu cele mai naşpa faze dinaintea sau din timpul unui interviu. Luați-o ca pe o listă de experiențe colectate de-a lungul timpului:

- Tot ce înseamna anunț care se termină în “Mai multe detalii la fața locului” ar trebui să fie tăiat din start de pe lista oricărui student. De obicei afli că “Nu, nu vei avea un salariu fix, dar vei avea un comision gigantic”, încercând să vinzi un lucru nefolositor unor personae neinteresate de el.
- Omul din fața ta să nu aibă treabă cu HR-ul. Să nu ştie să gestioneze interviul şi să nu fie clar pe anumite părți ale lui. Pentru că e mai bine să fie neclar…pentru el.
- Să ai parte de un interviu colectiv. Nu credeți că există aşa ceva. Mai gândiți-vă, iar dacă nu vi-l puteți imagina, vi-l descriu eu – Mai multe persoane la o masă, fiecare încercând să zică cât mai tare că el e persoană potrivită. Dacă nu ați văzut niciodată cum se reped nişte peştişori mici la firimitură de pâine, aveți ocazia să vedeți chestia asta cu oameni de 20-21 de ani.
- Cunoştințe minime PC se traduce în “Cunoşti protocolul TCP/IP?”
- Deşi nicăieri în anunț nu apărea ceva de genul “Şi în afară de scrierea şi trimiterea comunicatelor de presă te vei ocupa şi de traduceri din daneză în engleză”, chestia asta ți se cere brusc în timpul unui interviu.

Ştiu că toate exemplele astea par desprinse din SF, dar, până nu te loveşti de una, bănuiesc că e mult mai ok să pretinzi că nu se întâmplă.

Sursa poza

December 15 2010

Exerciții de stil (2)

Tagged Under : , , , , ,

Continui azi exercițiile de stil cu încă două încercări:

Partea subiectivă
Într-o după amiază călduroasă de vară mă plimbam pe Kiseleff, având la subraț un ziar de seară, împărțit de puştanii de la Aviatorilor. Eram extrem de încântată de noua mea bluză în dungi, pe care prinsesem o floare roşie deosebită. Bronzul delicat şi părul uşor ondulat se pare că atrăgeau destule priviri. În fine, mă simțeam foarte bine şi probabil că transmiteam acel je ne sais quoi. Cum trebuia să aştept la Victoriei o bună prietenă, m-am gândit că o pot aştepta la fel de bine pe o bancă, citind ziarul de categoria a II-a. Dacă până atunci sesizasem destule priviri care îmi erau aruncate şi le acceptasem cu o oarecare mândrie, acum simțeam că toată lumea se uită insistent la mine. La mine şi pe lângă mine.
M-am cufundat în lectura ziarului fără prea mult succes. Bine că tocmai trecea un tip bine. În fine, şi ăsta îmi zâmbea ciudat. Andreea, azi o arăți foarte bine, ori nu ştiu ce.
Dar hahalera aia nu se uita numai la mine, ci şi la ceva de lângă bancă. Mă ridic, mă uit. Lângă mine, mai mare frumusețea de pancarte:
Oropsit de soartă, mi-am pierdut casa şi mâna. Vă rog să binevoiți a mă ajuta”. Derbedeul care-mi zâmbea a început să râdă în hohote în timp ce eu nu ştiam ce să mai fac. Bine că cerşetorul dormea în front. Ce zi de pomină!

Vulgar

Da, era încă o după-amiază de aia împuțită de vară când toată lumea se prelinge uşor prin Bucureşti. Şi atunci s-a gândit să mă scoată un amic pe Victoriei. De parc’ altceva n-am mai bun de făcut. Bine că mai şi întârzie. Tâmpitu’.
Singura bancă liberă, împrejmuită de pancartele odioase cu „N-am mamă, n-am tată”. Pe bancă…ei, pe bancă stătea o fraieră care se prea poate să nu fi ştiut să citească dacă tot zăcea acolo. Fac pariu că până şi ziarul pe care îl avea în mână era pe dos. În loc să observe că lumea trece, face ochii cât cepele şi la pancarte şi la ea, don’soara afişa o stare de mega zen. Tipa poate chiar credea că ziua aia e o zi bună pentru ea. V-am zis că nu cred că o ducea capul.
Întră şi un gagiu bine în perimetru şi stă şi el să se uite la tipă. Poate nu o fi mai văzut proşti. Că şi eu mă uitam cam lung. Tipa începe să clipocească mai des din ochişori şi observă toanta, în sfârşit, pancartele. Gagiu’ începe să se strice de râs, eu la fel. Aia pleacă mai roşie decât floarea care o avea în piept. Dacă cerşetorul din spatele băncii nu ar fi dormit, cred că s-ar fi crăcănat şi el de râs.

Sursa foto: Flickr Creative Commons.

December 14 2010

#Zicetata

Tagged Under : , , , , , ,

Vă amintiți toate replicile care vă erau servite de către părinți când erați mici? Şi de care nu ați scăpat nici când v-ați făcut mari?

Când oi fi pe banii tăi să faci ce vrei, De ce nu poți să fii şi tu ca X-ulescu? şi toate celelalte replici stas au făcut parte într-o mai mică sau mai mare măsura din certurile cu ai noştri. Ai noştri care dădeau dovadă de foarte multă creativitate când vroiau să ne comunice ceva de duh.

Aseară am pus pe hold proiectul de care vă ziceam ieri şi mi-am spus să încerc şi eu să fac ce au făcut Hoinaru cu #maistiticand şi #bobbyvoicufacts sau Mircea Mester cu #ultimelecuvinte. Am vrut să aflu toate replicile pe care şi le aduc aminte oamenii de pe Twitter şi se pare că am reuşit, dacă stau să mă uit prin toate api-urile de Twitter pe care le-am folosit azi. Pentru că ce e Tweet ca Tweet-ul trece am încercat să fac şi un Best of #zicetata. Nu ştiu dacă să le spun bravo oamenilor de mai jos sau taților lor, but here it is:
Read the rest of this entry »

December 13 2010

Exerciții de stil

Tagged Under : , , , ,

Luna decembrie ar trebui sa fie luna cadourilor, luna patronată de Moşu’ si de colindele clasice. Din nefercire, in the real world, decembrie e şi luna deadline-urilor la job, la master, la problemele tale personale cărora ți-ai promis că o să le găseşti rezolvare pâna la finele anului 2010.
În mod normal, ar trebui să las naibii blogul pentru vreo două săptămâni şi să lucrez la temele de master. În mod normal, orice om întreg la cap asta ar face. Meh. Nu mă încadrez, aşa că am decis să îmbin utilul cu plăcutul. Pe scurt, unul dintre profesori a concluzionat că puțini dintre masteranzii de Jurnalism ştiu cu ce se manâncă arta scrisului. Şi ne-a mai încărcat cu o mică temă, nu înainte de a ne recomanda să ne inspirăm dintr-o carte – Exerciții de stil de Raymond Queneau.
Care e tema? Să scriem aceeaşi povestioară scurtă în 3 stiluri diferite, întocmai ca Raymond Queneau în Exerciții de stil. Partea bună a acestui proiect e că nu trebuie să încercăm 99 de stiluri ca şi autorul cărții, dar ar trebui să livrăm vreo 20. Aşa că voi pune pe blog 3-4 dintre “creațiile” ieşite. Poate vă inspiră, aşa cum sper să mă inspire şi pe mine.
Acum la lucru:
Încep tema cu primul stil propus de Queneau:

Notații (didascalii)

Piața Victoriei, ora 16:00. O fată tânără la vreo douăzeci de ani, purtând o bluză marinărească cu mâneci trei-sferturi cu o floare roşie în piept citeşte pe o bancă un ziar de seară. Lumea trece pe lângă ea, țintind cu privirea când locul de lângă bancă, când fată aflată pe ea. Tânăra observă şi încearcă să arate că nu este deranjată de acest lucru. Se afundă mai mult în cititul ziarului. Un tip atrăgător trece pe lângă ea zâmbind zeflemitor şi fixând-o cu privirea. Fata se ridică după 5 minute observând doua pancarte de o parte şi de alta a băncii, pline de mesaje care cer compasiunea şi banii trecătorilor.
Tânara fată părăseşte rapid perimetrul, uitându-se spre cerşetorul ce încerca să doarmă la câtiva metri de bancă.

Am ales Notații ca prim stil folosit pentru a descrie pe scurt şi obiectiv situația, lăsând urmărtoarele stiluri să descopere mai mult din poveste. Povestea din spatele cărții Exerciții de stil o găsiți aici.

Sursa foto: Flickr Creative Commons.

December 10 2010

5 lucruri făcute în 2010 – Leapşă

Tagged Under : , , , ,

În decembrie, blogosfera incepe să scrie despre anul ce tocmai a trecut, cu bune şi cu rele. Vorbesc despre proiectele de succes, ideile ce nu au apucat să vadă lumina zilei şi greşeli făcute. Unii se lamentează, alții se laudă prea mult. Puțini vorbesc de viața personală şi de greşelile făcute în departamentul ăsta. Indiferent despre ce sector al vieții în 2010 vorbesc, de obicei, trag rapid o linie încercând să vadă dacă cumva la nivel de experiență au ieşit pe minus sau pe plus.

Anul ăsta vreau să v-o iau înainte şi să fur ultimelor zile de decembrie cele mai frumoase scrieri despre 2010. Vă provoc la o leapşă simplă – 5 lucruri făcute în 2010 – şi vă încurajez să spuneți pe bune nişte chestii. Nu contează ca pentru alții ar fi lucruri mărunte, atât timp cât voi considerați un eveniment, o victorie proprie şi personală.
Ca la orice altă leapşă, încep prin a spune eu 5 lucruri:

- Mi-am luat licența. După multe ifose, plânsete şi scrânteli mi-am luat licența şi am mai câştigat o diplomă de atârnat. Pentru ceilalți nu a contat prea mult aşa că o să o trec la mici victorii personale.
- Am făcut greşeli. Mari şi mici, dar mai ales mari. Şi, evident, am făcut rău fără să ştiu sau fără să vreau. Stres-ul şi nerăbdarea şi-au spus cuvântul. Ciudat lucru să fii în acelaşi timp şi nerăbdător şi nehotărât. Meh.
- Am întârziat luarea unor decizii sau am lăsat timpul să decidă pentru mine. Timpul nu a decis neapărat în favoarea mea, dar măcar mi-a luat de pe umeri greutatea luării unor decizii. Mă gândesc că aşa apar şi ultimele regrete.
- Am forțat unele lucruri să se întâmple şi m-am pus pe mine pe primul loc. Egoist? Da, dar în anii de facultate am făcut doar ce alții se aşteptau ca eu să fac. Din nefericire, am făcut asta în viața personală şi se prea poate ca cineva să nu fie foarte încântat.
- Am intrat în online. Da, pare penibil când o zic aşa, dar mi-au trebuit câteva minute să fac ceea ce tot amânam. Să am un blog, un cont de Twitter şi de Facebook. Pentru că toți cei de pe aici sunt mai vechi sau cu mult mai vechi decât mine în acest domeniu, acest lucru poate fi trecut din nou la capitolul victorii personale.
Cam atât. Dacă stau bine să mă gândesc nu am făcut aşa multe în 2010, deşi a fost un an al naibii de greu. Bănuiesc doar că lucrurile par chiar mai mărunte pe hârtie.

Pasez leapşa către Chinezu, Adrian Ciubotaru, Ileana Ghiță, Andra Zaharia, Alina Constantinescu, Andreea Burlacu, Andrei Cismaru, Hoinaru, Auraş, Corina Scheianu, Simona Stănescu, Toma Nicolau, Claudia Tocilă.

Ştiu, sunt mulți, dar m-am gândit că e mai bine să spunem de pe acum ce-am făcut în 2010 şi să scăpăm o dată de el. Nu de alta, dar trebuie deja să ne gândim la 2011, nu-i aşa? :D

Sursa foto: Flickr Creative Commons.

December 09 2010

Netcamp 2010

Tagged Under : , , , ,

Ieri am fost la Netcamp 2010, eveniment organizat de Evensys şi Cristian Manafu. În trecut, singurele conferințe cu şi despre online la care am avut ocazia să particip au fost cele dedicate studenților şi organizate de studenți. Poate de asta m-am întrebat întotdeauna cum arată o conferință dedicată oamenilor din online, care e nivelul discuților purtate în aceste conferințe şi în ce direcții merg acestea.

Cum am văzut eu ca tânăr blogger o conferință mare? Care au fost impresiile? Şi cu ce am plecat? Am încercat să scriu cât mai condensat despre eveniment în timp ce-mi puneam şi eu în ordine ideile.

- Cem Tunakan de la Groupon a vorbit de ideea ce stă la baza proiectului şi de intrarea pe piața din România. Am înțeles că ar fi 30 de site-uri competitoare în .ro.
- Mult timp dedicat pieței mobile, prezentată ca fiind “hot” şi “happening”. Din moment ce jumătate din generația mea se pare că s-a născut cu telefonul în mână, mi se pare că toate investițiile în sensul ăsta sunt mai mult decât inspirate.
- Am aflat că Romtelecom are o frumoasă vârsta de 80 de ani şi doar un an în online sales prin e-shop-ul companiei. La mulți şi la cât mai multe proiecte faine!
- Dacă te zbați cu deadline-urile, nu eşti mulțumit de proiectele la care lucrezi sau te vezi în aceeaşi situație over and over again încă ai şanse să fii antreprenor, dar trebuie să munceşti mult.
- S-a vorbit mult de cloud computing (haha, din întâmplare ştiu ce e aia) şi web dev şi deşi stau în casă cu un pasionat, dădeam constant search-uri în Google să văd ce înseamnă anumiți termeni şi despre ce naiba vorbeşte omul din fața mea. Nu erau chiar prezentări pentru oamenii din marketing, ci mai degrabă pentru dezvoltatori, aşa că am încercat să nu mă simt atât de blondă.
- Bogdana a vorbit pe limba tuturor, deşi a spus că pentru .ro ea nu are previziuni îmbucurătoare şi ce e hot acum in digital, o să se întâmple şi ro în vreo 10 ani.
- Lemnaru, omul din spatele eRepublik ne-a împărtăşit un fun fact. Cel mai scump bun virtual nu s-a vândut nici în Second Life, nici pe Facebook, ci a venit de la Papalitate – indulgențele papale se pare că au generat 75 mld de $.

Ar mai fi multe de spus, dar bănuiesc că în câteva zile se vor găsi pe Slideshare prezentările speaker-ilor şi o să vedeți mai multe.
Dacă e ceva de care mi-am dat seama la Netcamp e că, dacă vreau să lucrez în online, oricât m-aş feri eu de partea tehnică, va trebui să mă apuc serios să acumulez măcar nişte cunoştințe de bază. Nu de alta, dar trebuie să am un limbaj semi-comun cu “baieții de la IT”.
Ah, mă bucur că am stat de vorba cu Alex Negrea, cu Cristina Badea de la Imedia și cu Ileana Ghiță. Aș fi vrut să vorbesc și cu Chinezu, dar m-a apucat rușinea. Eu v-am zis că-l blondă. :D

December 08 2010

Interviurile de job. You’re doing it wrong

Tagged Under : , , , , , ,

Interviu la ora 11. Iți pui o cămaşă albă şi un sacou. Aşa dă bine. Şi office. Şi aşa arăți şi tu ca orice alt mini-corporatist care se respectă. Limbajul de lemn parcă e mai accesibil aşa.

În fața ta un nene de la HR îți citeşte pe diagonală CV-ul. Te abții să nu urli - Nu-l mai citi pe diagonală, oricum bate vântu pe acolo.

- Facultatea de Jurnalism ?

O cravată invizibilă îți strangulează orice urmă de inteligența şi iese doar o chestie monosilabică.

- Mhm!
- Şi unde te vezi în 5 ani?
- În 5 ani, mă văd în locul tău! Stai bine?

Nu zici asta. Nu ar fi politically correct şi nu ar face în niciun fel cinste cămăşii albe cumpărate doar pentru interviuri.

- O funcție în compania dumneavoastră, deorece îmi doream încă din anii studenție să “…..” şi să încerc să aduc un plus de profesionalism industriei de “…..” .

Completezi rapid spațiile pentru că ai făcut research-ul de acasă, căutând pe net tot felul de informații despre o companie de care nu ai mai auzit până în momentul ăla. Dar faci tot ce ar face un jurnalist cu capul pe umeri – Unde nu e o poveste, creezi una şi unde nu ai informații, le cauți.
Interviul continuă, câteodată doar pentru simpla plăcere meschină a intervievatorului. Pentru că NU, NU ai obținut jobul, el o ştie şi continuă interviul, iar tu urmează să o afli, undeva, în zilele următoare, păstrând încă zâmbetul tamp şi plin de speranță.

Ieşi şi primele 5 minute eşti împăcat cu propria persoană. După alte 5 minute apar procesele de conştință – “Puteam să-i mai zic atâtea”, “Ştiam ce să spun la întrebarea aia”.
Şi te rogi să-i fi spus măcar o tâmpenie care să te scoată din grămada de sacouri negre, iar cv-ul tău să iasă magic din ciclul său natural – grămada de CV-urile permanent rulată de aceaşi mână plictisită.
Interviurile sunt inutile. Drace, ba nu! Din interviuri înveți mereu câte ceva, inclusiv cum că unii dintre cei care iau interviuri sunt slab pregătiți sau au uitat ce era în job description.

Mă gândesc serios să scriu de cele mai naşpa faze care ți se pot întâmpla în timpul unui interviu. Poate mâine. Poate săptămâna viitoare.
Până atunci – Don’t call us, we’ll call you.

Sursă poză