Clujeanca, pasionata de jurnalism, creative writing, blogging si online.

March 25 2011

Despre fotojurnalism

Tagged Under : ,

Mi-am dorit foarte mult să scriu despre una dintre cele mai expresive şi de impact forme de jurnalism: fotojurnalismul. Pentru aceia dintre voi care nu ştiu, fotojurnalismul nu înseamnă fotografie, fiindcă are câteva caracteristici esenţiale, care îl individualizează:
- imaginile prezentate au sens într-un context bine delimitat în timp şi spaţiu, în general definit de fapte recente
- obiectivitatea este respectată în redarea situaţiei
- aranjarea cronologică a fotografiilor se completează cu alte fragmente de relatare jurnalistică pentru a contextualiza informaţia oferită prin ele.

Slujba unui fotojurnalist este poate mai dificilă decât cea a unui reporter obişnuit de teren, fiindcă se expune unor situaţii primejdioase, toate pentru a surprinde oameni şi fapte dincolo de orice îndoială.

Am căutat în Romania bloguri de fotojurnalişti, însă am dat aproape în exclusivitate peste site-uri şi bloguri cu poze de la nunţi. Aparent, toţi, dar absolut toţi fotografii din ziua de azi îşi desfăşoara activitatea, în proporţie de 90%, la nunţi şi botezuri. Nu pot să spun că sunt încântată de acest lucru, mai ales că nu poţi numi un set de poze de la nuntă “fotojurnalism”.

Dupa ce am întors netul pe toate părţile, am realizat că presa din România ştie doar un fel de fotojurnalism: cel de scandal, care, din nou, denigrează şi denaturează această ramură a jurnalismului care merită mult mai multă apreciere.

Nu am reuşit, din păcate, să gasesc niciun blog pe această tema care să-şi merite numele, cu excepţia Fotojurnalism.ro, pe care-l aveam de multă vreme în reader.

În afară însă, avem exemple fantastice de practică în acest domeniu:
- arhicunoscutul The Big Picture
- Philip Blenkinsop
- Stanley Greene
- Pep Bonet

Pe ultimii 3 i-am descoperit cu ajutorul lui Bogdan Olteanu, care a tweet-uit despre evenimentul “Noor-Nikon Masterclass in Documentary Photography“, la care mi-aş fi dorit foarte mult să ajung, însă de care am aflat prea târziu. Agenţia Noor Images are niste poveşti fascinante; să aruncaţi un ochi pe acolo. Tot acolo am descoperit şi o lista faină de fotojurnalişti pe care îi vor urmări de acum.

Eu cred că meritul fotojurnalismului constă mai ales în capacitatea de a transmite esenţa unor fapte mai repede decât orice alt modalitate. E drept că nevoia de documentare şi susţinere a faptelor rămâne în continuare pregnantă, însă având în vedere cât suntem de presaţi de timp, e o cale ce merită mai multă atenţie. Si mai cred că nu oricine poate face fotojurnalism. Nu e suficient să-ţi cumperi un DSLR şi să ieşi pe stradă. It takes more than that.

Dacă aveţi sugestii de fotojurnalişti de la noi, sunt binevenite. Tot încerc să-mi dau seama dacă domeniul ăsta înseamnă ceva la noi sau nu, deşi tind spre a doua variantă.

Şi un mic răsfăţ – Around the world in 2000 pictures:

Sursa foto.

March 17 2011

Top 10 mobile apps pentru jurnaliști

Tagged Under : , ,

Îmi doresc un smartphone de multă vreme și, deși nu am încă unul, am împrumutat iPhone-ul colegului de casă timp de o săptămână ca să văd dacă mulțimea de aplicații din App Store mi-ar ușura cu ceva viața de jurnalistă debutantă.

Am pierdut multă vreme instalând și testând zeci și zeci de aplicații, căutând reviews pe net, până am ajuns la o listă care mie mi se pare de strictă necesitate pentru orice tânăr jurnalist posesor de smartphone.

1. Dropbox – colegul de casă mi-a explicat cum stă treaba cu cloud computing și am ajuns la concluzia că e una dintre cele mai tari chestii ever. Dropbox îți permite să-ți accesezi fișierele de oriunde, atâta timp cât ai net și nu ți-ai uitat parola. :)

2. Evernote – o altă aplicație folositoare la casa jurnalistului. Evernote îți permite să-ți iei notițe, să-ți faci liste și să cauți imagini, dar să și share-uiești informațiile cu restul lumii.

3. Photogene – e utilă pentru că poți edita fotografiile pe care le faci cu telefonul ca să fie pregătite pentru a fi incluse într-un articol. Poți face asta pe drum, ceea ce-ți salvează timpul.

4. WordPress – pentru că… WordPress. Dacă nu ai bloggingul la îndemână, atunci nu te poți numi jurnalist digital.

5. Instapaper – pentru toate articolele alea lungi și interesante pe care le găseși pe Twitter sau pe Facebook există această aplicație, care-ți pune link-urile în bookmarks, ca să le poți citi în tihnă, acasă. Asta dacă nu uiți de ele, cum fac eu câteodată.

6. Qik – e o aplicație faină care face de toate cu video: înregistrează, share-uiește și are chiar și opțiune de video pentru chat. Bun la toate, mai ales în cazuri în care te-a lovit subiectul jurnalistic pe stradă.

7. Tweetdeck – dacă nu poți tweet-ui, nu exiști. Mai e nevoie de vreun motiv?

8. Gmail – ăsta stă mai tot timpul deschis la mine. Practic, cred că aș putea să-mi verific mail-ul și în somn și să țin și minte ce am făcut.

9. Facebook – pentru același motiv ca și Twitter-ul și fiindcă ambele variante de mobile ale site-urilor nu mă încântă deloc.

10. Stanza – am auzit despre aplicația asta că e una dintre cele mai de succes, ceea ce e explicabil prin faptul că-ți permite să citești cărți digitale la o claritate bună și într-un format ușor de folosit.

Dacă aveți vreo sugestie de completare a listei propuse, feel free to comment. Și dacă vreți să-mi faceți cadou un smartphone, formularul de contact e la îndemână. :)) Nu de alta, dar după săptămâna asta îmi va fi tare greu să mă întorc la telefonul meu cel de toate zilele.

March 16 2011

Jurnalism online: formal vs informal

Tagged Under : , , ,

De multă vreme vreau să scriu articolul ăsta, fiindcă am rămas cu o idee nedezvoltată și e timpul să mi-o scot din sistem.

Alex Negrea a scris acum ceva vreme despre adresarea cu prenumele și de ce el crede că aceasta ar trebui să fie o formulă curentă pe care o folosim și nu percepută ca fiind ofensatoare (în raport cu adresarea cu ”dvs.” și cu numele de familie cu care suntem obișnuiți în cultura noastră).

Alunecarea tot mai proeminentă a jurnalismului către sfera online aduce o nouă chestiune care trebuie comentată. În afara faptului că materialele jurnalistice ce cea mai mare vizibilitate aparțin adesea fie jurnalismului de opinie, fie celui de reportaj sau fotojurnalismului, ceea ce lipsește peisajul de anumite variațiuni, mai există și alte teme de dezbătut. Una dintre aceste teme este modul de adresare față de cititori.

În timp de jurnalismul tradițional impunea o anumită distanță între jurnalist și public său, online-ul este cel care reduce această distanță, creând un mediu familiar. Fie că te adresezi unui grup sau unei singur persoane, acum ai libertatea de a fi mai flexibil în limbaj și în adresare. Se va simți însă publicul român lezat dacă ne vom adresa informal? Va fi informația prezentată astfel mai puțin credibilă? Voi ce credeți?

Sursa foto.

March 11 2011

Cutremurul din Japonia în presă

Tagged Under : , ,

Toate canalele de știri sunt astăzi inundate de informații legate de tragedia din Japonia. Cutremure, tsunami, inundații, incendii, risc nuclear – un val de dezastre mătură Japonia și coasta Oceanului Pacific de nord. Jurnaliștii fac tot posibilul pentru a relata ce se întâmplă acolo, în speranța că vor ajuta la o mai bună informare a populației, care să fie astfel susținută în eforturile de a se pune la adăpost. Presiunea timpului și incertitudinea fenomenelor seismice și a efectelor acestora transformă totul într-o luptă pentru supraviețuire, așa cum ne este greu să ne închipuim aici, departe de epicentru.

Într-un astfel de moment delicat, cele mai mari rețele mediatice ale lumii se pun în mișcare nu doar pentru a transmite informații din zonele afectate, ci și pentru a deschide canale de comunicare prin care ajutoarele, fie ele materiale, morale sau de comunicare, să fie oferite mai ușor.

Cele mai bune transmisii sunt, ca întotdeauna, cele aparținând BBC și CNN, dar și canalul în limba engleză de pe Youtube al Al Jazeera dă dovadă de mare profesionalism, fiind rescunoscut în mod public pentru acest fapt.

Amplitudinea dezastrului este deocamdată imposibil de estimat și probabil că multă vreme de acum încolo Japonia va avea nevoie de ajutor pentru a se reface, iar populația sa pentru a-și recăpăta viața obișnuită.

Pentru a ajuta în eforturile de căutare a persoanelor dispărute, Google a pus la dispoziție o pagină pe care să poți oferi informații sau poți căuta persoane dispărute, într-o bază de date care crește pe măsură ce se scurg minuntele.

Pe Twitter, puteți urmări ultimele știri urmărind update-urile de pe hashtag-ul #tsunami. Populația lumii a fost încurajată să folosească, în măsura posibilităților, instrumentele de comunicare online (Skype, YM, Google Talk, Twitter etc.), pentru a păstra liniile telefonice deschide pentru urgențe.

Pe blogul Pundit Press puteți găsi un timeline al evenimentelor, ce menționează cele mai importante întâmplări de la primul cutremur, de 8.9 grade, și până acum.

Voi ce canale urmăriți pentru a fi la curent?

March 10 2011

Gafe ale jurnaliștilor

Tagged Under :

Ni se întâmplă tuturor să ne bâlbâim, să ne scape cuvinte, să scoatem porumbei. Cu cât situația e mai publică, cu atât șansele să greșim sunt mai mari, thanks to Murphy. În postura de jurnalist, mai ales de teren, ești supus la o mulțime de riscuri, care cresc progresiv în funcție de circumstanțe, de subiect și de sensibilitatea proprie. De aceea cred eu că una dintre cele mai utile abilități pe care le poate avea un jurnalist este stăpânirea de sine. Fără acest lucru, nu poți ajunge să fii un profesionist în domeniu.

Ba mai mult, dacă o faci o gafă monumentală (vorba aia, if you’re going to fail, fail hard), îți poți pierde chiar jobul, așa cum a pățit tipul ăsta.

Sau poți să te alegi cu un mic dezastru live, ca reporterița asta din Spania.

Cert e că, dacă gafa nu e cumva televizată, va ajunge, într-un fel sau altul, pe Youtube, iar apoi clipul va fi preluat de televiziuni.

Fiindcă mi-a fost imposibil să fac un top al celor mai tari gafe și am stat deja vreo oră pe Youtube, ba râzând isteric, ba fiind șocată de pățaniile unor jurnaliști, am decis să scriu articolul ăsta, prilej de mare share-uire de clipuri care de care mai trăznite. Haz de necaz să fie!

March 08 2011

Cum gestionezi critica?

Nimănui nu îi place să fie criticat. Acesta este un lucru clar şi incontestabil. Diferenţa ar consta mai degrabă în modul în care fiecare dintre noi gestionăm criticile la nivel personal şi în modul în care vrem sau ne impunem să învăţăm ceva din fiecare opinie contrarie pe care o primim.

Din postura de blogger, presupun că lucrurile sunt mult mai sensibile şi mai complicate: cu cât devii mai cunoscut, cu atât creşte numărul acelora care vor avea mereu ceva de zis împotriva ta, uneori mai mult sau mai puţin argumentat; de aici decurge că şi modul cum alegi să răspunzi unei critici devine extrem de important. Eu sunt încă departe de astfel de situaţii, însă de fiecare dată când găsesc pe bloguri cunoscute situații tensionate, mă întreb cum aş reacţiona eu în atari cazuri, ceea ce eu numesc un alt fel de a învăţa personal din experienţa altora (ştiu, sunt o profitoare, dar numai în scopuri bune).

Ştiu, subiectul ăsta a fost analizat şi răs-analizat deja de foarte multă lume din online, fiecare cu perspectiva lui, însă de fiecare dată pare că ar mai fi câte ceva de spus, exact ca şi în cazul comentariilor incisive: mereu se mai găseşte cineva să răspundă, mereu fiecare încearcă să aibă ultimul cuvânt şi, uite aşa, dintr-o luptă aparent prostească pentru supremaţie, lucrurile şi perspectivele se pot diversifica într-o manieră extrem de relevantă şi colorată, bineînţeles, exceptând situaţiile triviale sau persiflante.

Recunosc şi că de foarte puţine ori s-a întâmplat ca o opinie în contradictoriu sau răutăcioasă să mă lase complet indiferentă, însă dincolo de toate trebuie văzut ce anume din ceea ce am zis sau am făcut a determinat astfel de reacţii. În ceea ce mă priveşte, în general criticile (pozitive sau nu, dar mai ales cele „nu”) mi s-au părut întotdeauna binevenite şi constructive. Da, este un clişeu, dar urmează să şi argumentez de ce cred asta. Aşadar, de ce aş încerca să gestionez criticile de pe blog într-o direcţie pozitivă?

Iată motivele mele:
- pentru că nu pot să spun că le ştiu pe toate, deci nu am de ce să mă supăr pe cineva care vine, poate, în completarea ignoranţei mele de tânăr necunoscător.
- pentru că îmi place să cred că sunt diferită de cei din jurul meu, deci nu mi se pare deloc anormal ca şi alţii să fie diferiţi faţă de mine. Până la urmă, asta ne şi face să fim unici, nu?
- pentru că, asemeni oricarui jurnalist în formare, blogul este o formă de a-mi exersa scriitura şi o formă mult mai uşoară de a primi feedback sincer şi deschis decât s-ar întâmpla dacă aş fi lucrat la o publicaţie. Deci, personal nu pot să vad în lucrul acesta decât un avantaj pentru mine; altfel, probabil că m-aş trezi că lumea ocoleşte cu graţie rubrica scrisă de mine şi habar nu aş avea de ce.
- pentru că, tânără fiind şi cu ambiţii jurnalistice, mi se pare că este forma cea mai simplă de a-mi verifica subiectele şi perspectivele abordate în articole.
- pentru că, în ceea ce mă priveşte, o critică negativă valorează cât 10 pozitive, pentru că îţi spune mult mai multe despre ceea ce eşti şi despre ceea ce faci / scrii decât un „felicitări” sau un „bravo”.
- şi pentru că majoritatea lucrurilor în lume au evoluat nu cu lauri şi laude, ci cu lupte, oponenţi şi critici.

Voi cum reacționați cel mai adesea când vă confruntați cu critici?

Sursa foto.

March 04 2011

Bilanțul Responsabilității Sociale pe 2010

Tagged Under : ,

Astăzi am ales să răspund şi eu solicitării de a face un bilanţ al campaniilor de responsabilitate socială desfăşurate în România în 2010. Aşadar, mi-am pus mintea şi capacitatea de analiză în funcţiune şi am purces la treabă. Iată ce a ieşit:

1. Care sunt primele 3 companii pe care le apreciezi cel mai mult pentru cum s-au implicat în societate în 2010 şi de ce?
Uitându-mă puţin în urmă la anul ce a trecut, îmi sar în memorie destul de multe iniţiative de implicare socială pe care companii din varii domenii le-au demarat, însă, din punctul meu de vedere, cel mai mare impact şi vizibilitate le-au avut:
- Petrom (cu proiecte precum Ţara lui Andrei, Redescoperă România, cele de plantări de copaci): pentru că mi-au demonstrat că ştiu când şi cum să arate că le pasă de ceea ce îi înconjoară (la nivel de societate, mediu de afaceri, mediu natural), dar mai ales cu o constanţă demnă de admirat.
- Lafarge România (cu susținerea pentru “Let’s Do It, Romania!”, colaborarea cu Habitat for Humanity România în construirea de case pentru sinistrații din nordul Moldovei, susținerea dată pentru Ateliere Fără Frontiere): pentru efoturile reale făcute în implicarea în comunitate și pentru faptul că inițiativele lor nu au fost supraexpuse la nivel mediatic. Cum ar spune expresia, ”nu trebuie să știe dreapta ce face stânga”, cel puțin nu mereu.
- Raiffeisen Bank (care împreună cu Asociaţia Green Revolution au pus în aplicare proiectul ”I love velo”): pentru că sunt o mare iubitoare şi amatoare a mersului pe bicicletă, iar astfel de demersuri mi se par absolut utile oricărei persoane care e dornică de mişcare, dar care poate nu îşi permite să cumpere propria bicicletă.

2. În ce măsură marile companii au răspuns în 2010 aşteptărilor tale în privinţa implicării în societate?
Dacă e să fac o analiză de ansamblu a politicilor de CSR care şi-au făcut simţită prezenţa în 2010, aş putea formula necesitatea unor activităţi de implicare socială mult mai coerente. Am observat că organizaţiile preferă de cele mai multe ori să îşi orienteze politicile de CSR către varii arii de interes în acelaşi timp, motiv pentru care apare o oarecare inconsistenţă la nivelul mesajului pe care îl transmit publicului interesat.
De asemenea, puţine companii au reuşit să îşi desprindă exerciţiile de marketing social de activităţile de CSR în ansamblu, plus că există tendinţa accentuată de a alege implicarea în activităţi de mediu sau ecologice. În sine, lucrul acesta nu este rău deloc, doar că prefer să cred că oamenii din departamentele de CSR din companii pot fi mult mai creativi şi au capacitatea de a prospecta nevoi mult mai variate şi încă neexploatate la nivelul comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea.

3. Ce aşteptări ai de la companii în privinţa responsabilităţii sociale pentru 2011?

Pentru 2011 mă aştept la o mai bună coordonare a activităţilor de CSR în strategii coerente, la o mai mare diversitate de programe, pentru mai multe categorii de probleme sau grupuri. Totodată, mi-aş dori o comunicare mai personalizată din partea companiilor în cadrul campaniilor de CSR, dar şi să vină cu alternative de implicare socială accesibile şi la îndemâna beneficiarilor lor direcţi.

4. Ce eşti dispus să faci pentru a le stimula pe companii să fie mai responsabile în 2011?
Mă gândesc că orice dovadă de implicare directă şi cu rezultate cuantificabile merită răsplătită în vreun fel, poate mai mult decât prin recunoştinţa permanentă a celor care beneficiază de programele de CSR în mod direct. Fie prin reducerea unor taxe, fie prin diplome, orice variantă merge şi mi se pare perfect motivată.
Cât despre companiile non-exemplare la nivel de implicare socială, varianta mea cea mai vehementă ar fi oprobriul, iar cea mai puţin dură: penalităţi din partea statului şi eventual premii şi titulaturi, dar în sens negativ, bineînţeles.

Sursa foto.

March 02 2011

Twitter-ul ca platformă de citizem journalism

Tagged Under : ,


Twitter-ul a devenit nu doar un loc de share-uit articole, inițiat controverse și contribuit la hashtag-uri, ci un adevărat motor de generare de știri. Poate la noi în țară mai puțin, însă avem o mulțime de exemple care demonstrează această platformă a fost canalul de comunicare al unor mari schimbări. De la cea mai recentă revoluție în Egipt, la revoluția din Tunisia și protestele electorale din Iran din 2009-2010, Twitter a fost folosit pentru libera exprimare și a constituit vehiculul care a adunat susținători și a propagat idei. Și să nu uităm de protestele din 2009 din Republica Moldova, un exemplu care ne e aproape și pe care îl putem înțelege mai lesne.

De asemenea, o mulțime de tweet-uri au generat știri, fiind preluate de cele mai importante conglomerate internaționale de presă. Și aici avem exemple de accidente feroviare, aterizarea avionului pe râul Hudson etc.

Ca jurnalist, trebuie să monitorizezi constant feed-urile de știri și să fii capabil să exploatezi potențialul acelor informații care pot deveni relevante. Nu este ușor și este un proces consumator de resurse, energie și timp, însă este efortul necesar pentru a reuși să fii cu un pas înainte.

Ce alte exemple de astfel de tweet-uri mai știți? S-a întâmplat așa ceva cu statusuri de pe Facebook sau cu materiale postate pe alte rețele sociale, fiindcă, sinceră să fiu, nu am cunoștință de așa ceva.