Bianca Albu|~ Scrieri despre scris ~

Nimănui nu îi place să fie criticat. Acesta este un lucru clar şi incontestabil. Diferenţa ar consta mai degrabă în modul în care fiecare dintre noi gestionăm criticile la nivel personal şi în modul în care vrem sau ne impunem să învăţăm ceva din fiecare opinie contrarie pe care o primim.

Din postura de blogger, presupun că lucrurile sunt mult mai sensibile şi mai complicate: cu cât devii mai cunoscut, cu atât creşte numărul acelora care vor avea mereu ceva de zis împotriva ta, uneori mai mult sau mai puţin argumentat; de aici decurge că şi modul cum alegi să răspunzi unei critici devine extrem de important. Eu sunt încă departe de astfel de situaţii, însă de fiecare dată când găsesc pe bloguri cunoscute situații tensionate, mă întreb cum aş reacţiona eu în atari cazuri, ceea ce eu numesc un alt fel de a învăţa personal din experienţa altora (ştiu, sunt o profitoare, dar numai în scopuri bune).

Ştiu, subiectul ăsta a fost analizat şi răs-analizat deja de foarte multă lume din online, fiecare cu perspectiva lui, însă de fiecare dată pare că ar mai fi câte ceva de spus, exact ca şi în cazul comentariilor incisive: mereu se mai găseşte cineva să răspundă, mereu fiecare încearcă să aibă ultimul cuvânt şi, uite aşa, dintr-o luptă aparent prostească pentru supremaţie, lucrurile şi perspectivele se pot diversifica într-o manieră extrem de relevantă şi colorată, bineînţeles, exceptând situaţiile triviale sau persiflante.

Recunosc şi că de foarte puţine ori s-a întâmplat ca o opinie în contradictoriu sau răutăcioasă să mă lase complet indiferentă, însă dincolo de toate trebuie văzut ce anume din ceea ce am zis sau am făcut a determinat astfel de reacţii. În ceea ce mă priveşte, în general criticile (pozitive sau nu, dar mai ales cele „nu”) mi s-au părut întotdeauna binevenite şi constructive. Da, este un clişeu, dar urmează să şi argumentez de ce cred asta. Aşadar, de ce aş încerca să gestionez criticile de pe blog într-o direcţie pozitivă?

Iată motivele mele:
- pentru că nu pot să spun că le ştiu pe toate, deci nu am de ce să mă supăr pe cineva care vine, poate, în completarea ignoranţei mele de tânăr necunoscător.
- pentru că îmi place să cred că sunt diferită de cei din jurul meu, deci nu mi se pare deloc anormal ca şi alţii să fie diferiţi faţă de mine. Până la urmă, asta ne şi face să fim unici, nu?
- pentru că, asemeni oricarui jurnalist în formare, blogul este o formă de a-mi exersa scriitura şi o formă mult mai uşoară de a primi feedback sincer şi deschis decât s-ar întâmpla dacă aş fi lucrat la o publicaţie. Deci, personal nu pot să vad în lucrul acesta decât un avantaj pentru mine; altfel, probabil că m-aş trezi că lumea ocoleşte cu graţie rubrica scrisă de mine şi habar nu aş avea de ce.
- pentru că, tânără fiind şi cu ambiţii jurnalistice, mi se pare că este forma cea mai simplă de a-mi verifica subiectele şi perspectivele abordate în articole.
- pentru că, în ceea ce mă priveşte, o critică negativă valorează cât 10 pozitive, pentru că îţi spune mult mai multe despre ceea ce eşti şi despre ceea ce faci / scrii decât un „felicitări” sau un „bravo”.
- şi pentru că majoritatea lucrurilor în lume au evoluat nu cu lauri şi laude, ci cu lupte, oponenţi şi critici.

Voi cum reacționați cel mai adesea când vă confruntați cu critici?

Sursa foto.