Clujeanca, pasionata de jurnalism, creative writing, blogging si online.

April 13 2011

Portretul cetăţeanului de mâine

Tagged Under : ,


Ideea de a fi un bun cetăţean, de a fi implicat şi de a nu te lăsa în voia sorţii pare a fi din ce în ce mai desuetă pentru societatea românească. De această dată, confirmarea vine dintr-o direcţie care pe mine personal m-a surprins: generaţia tânără a României. Un studiu asupra lor pare să ne anuleze în mare parte speranţele pe care ni le puneam în viitor.

Cercetarea a fost făcută de Fundaţia Soros România pe un număr de 5861 de elevi din 86 de şcoli din toate judeţele, atât de la oraş, cât şi de la ţară. În mod absolut descurajant pentru mine, ce a reieşit din chestionare nu face decât să arate cât de departe ne aflăm încă de conceptul de cetăţean şi de orice formă potenţială de manifestare a spiritului nostru civic. În plus, patriotismul sau toleranţa devin subiecte serioase de discuţie, mai ales că pare să fie în scădere drastică la anumite categorii de elevi.

Poate că este vorba despre o simplă lipsă de exerciţiu sau despre lipsa unei deprinderi civice cu care nu am fost obişnuiţi. Ori poate că nu este vorba decât despre lipsa dorinţei şi motivaţiei de a fi altfel; sau doar o complacere aparent fără de sfârşit în situaţia actuală. Cert este că, oricare dintre variante am alege, stadiul viitor al României la nivel de implicare cetăţenească pare să rămână în aceeaşi stare de stagnare, dacă nu chiar de involuţie.

Este adevărat că avem de a face cu o generaţie-produs al plecărilor peste hotare a părinţilor şi, implicit, un rezultat al frustrărilor nenumărate de care dăm dovadă deseori în contextul social actual. Dar nu ştiu în ce măsură ar trebui să lăsăm ca astfel de lucruri să îi afecteze pe adolescenţi.

Ca să nu vă plictisesc cu observaţiile mele pur subiective, sub impactul cifrelor din raport, mai bine vă las pe voi să vă faceţi propria părere. Iată câteva dintre rezultate din rezumatul făcut public:
- peste jumătate dintre elevii de clasa a XII-a nu se simt mândri că sunt români (asta într-un mod foarte bizar, întrucât 86% dintre adulţi sunt destul de mândri sau foarte mândri că sunt cetăţeni ai României).
- 39% dintre tineri consideră că un bun cetăţean nu se defineşte prin implicare socială sau politică (nu m-ar surprinde să ajungem să credem că a fi cetăţean înseamnă a şti cum să glorifici mai bine şi mai cu spor nemunca şi lâncezeala, toate pe seama statului „atotputernic” şi „atotştiutor”).
- sunt mult mai intoleranţi faţă de alte grupuri sociale decât cele cărora le aparţin, fie că este vorba despre preferinţe sexuale, etnie sau religie (că doar tot ce nu e ca tine sau nu îţi seamănă nu are de ce să fie acceptat. Sunt curioasă cum văd ei vorba celebră cu „Slavă Domnului că suntem diferiţi!”).
- consideră că un regim militar ar putea fi potrivit pentru România (oare câţi chiar ştiu să definească un regim militar).
- par să fie nişte viitori cetăţeni care consideră că statul este cel responsabil de bunăstarea fiecărui individ, în loc să ia în considerare ideea ca ei înşişi ar putea să îşi asigure singuri bunăstarea (cum spuneam, trăiască lenea cea de toate bunăstările!).
- acordă mare încredere, în mod surprinzător, bisericii (asta în contextul în care puţine sunt lucrurile în care te mai poţi încrede la momentul actual).

Deci, ce ne facem cu toate astea? De unde începem să le reparăm?

[Sursă: Fundaţia Soros România, Photo]

April 07 2011

10 stereotipuri despre relații

Nu știu de ce, dar astăzi am un chef teribil să fac mișto de stereotipuri, de regulile alea stupide, născute dintr-o lene nativă, din simplificarea excesivă și din încrederea orbească acordată unor afirmații. Așa s-au născut marile mituri ale omenirii: cele despre relații. Desigur, dacă ar fi să facem o colecție, am aduna de-o enciclopedie. Doar că asta n-ar fi de folos nimănui. Așa că, lăsând ipocrizia la o parte, m-am decis să disec și să râd cu lacrimi de unele dintre cele mai stupide obiceiuri în ale dating-ului.

1. Femeile se mulțumesc cu un singur bărbat, iar bărbații sunt afemeiați.
Am început în forță. :D Desigur, toate femeile sunt niște măicuțe inocente, care vor să se devoteze unui bărbat pentru tot restul vieții lor, căruia să-i facă toate poftele. Iar bărbații sunt niște ușuratici, care nu se mai satură să polenizeze toate florile primăverii. Cum peste tot sunt uscături, incendii pot izbucni oriunde, așa că nu o să iau niciodată partea nimănui în disputa asta.

2. Femeile vor doar relații, bărbații doar sex.
Mergând pe principiul de mai sus, cât romantism să înduri și câtă dragoste platonică să ingurgitezi? Zău așa, ți se mai apleacă și ție, ca femeie. La fel și bărbaților cu sexul.

Neah. :)) I’m just messin’ with you.

3. Femeile vor să li se spună ”te iubesc” și în somn, iar bărbații nu pot scoate nici primele două litere.
Nu cred că există ceva mai siropos și îngrețosător decât să auzi ”te iubesc” după fiecare propoziție simplă. Poate doar ursuleții roz de pluș cumpărați de Valentine’s. Bărbat sau femeie, e greșit să-ți manifești dragostea nemuritoare ca o floare uscată atât de des. Expresia devine perimată și fără sens. Mai răruț, că-i mai drăguț.

4. El trebuie s-o invite pe ea în oraș.
Pentru că ea n-o fi în stare să pună mâna pe telefon. Și uite așa avem Ilene Consânzene care-ș așteaptă pe Făt Frumos să le culeagă de pe la casele lor și să le facă să-și trăiască visul. Wake up, dragelor! Dacă te apuci să fii prea ”hard to get”, o să ajungi la adânci bătrâneți fără să ”get” nimic.

5. Să nu întrebi niciodată de fostele relații.

Marele no-no al relațiilor. Să nu cumva să întrebi sau să discuți vreodată de trecut, că cine știe ce monștri vor ieși de sub pat. Umila mea opinie este că trecutul e o parte din noi și n-are sens să-l renegăm. Desigur, prea multe detalii strică, dar niciun detaliu te face bănuitor/bănuitoare. Echilibru în toate e deviza mea!

6. Să nu-l inviți la tine în primele 10 întâlniri.

Ba, mai bine, desparte-te de el la vreo 256 de metri de bloc, să nu vadă unde stai. Și să-ți pui încă o încuietoare, just in case. Nu știu de unde a ieșit regula asta, dar zău că e fără sens.

7. Să nu suni tu prima vreodată.
Că și se usucă mâna și-ți cade. Apoi telefonul o să se restarteze singur și sim-ul o să ia foc. Și o să ai parte de 7 ani de ghinion. Geez…

8. Să nu iei tu vreo decizie cu privire la unde să mergeți, ce să vedeți etc.
Pentru că, vorba aia, femeile sunt niște gâsculițe care nu știu ce vor și trebuie ca altcineva să decidă pentru ele. Plus că din bătrâni se spune că e bine să-l lași pe el să se simtă bărbat. Ei bine, dacă de asta are nevoie ca să se simtă bărbat, e trist.

9. Ea vrea să-ți cunoască toți prietenii. Azi!

Well, guess what? Nu. Nu e atât de pasionată să-ți cunoască gașca, pentru că știe și ea ce e aia un prieten. Măcar de pe Facebook, și tot știe.

10. Bărbații plătesc întotdeauna.
Poate plătesc ei pentru altele, dar cred că ești și tu în stare să-ți plătești un suc. Desigur, dacă ești old-school, o să-l lași pe el să plătească prima dată, deși mi se pare perimată noțiunea.

Ce mai adăugăm la listă? De ce mai facem mișto? Dați-mi subiecte, că gloanțe încă mai am.

Sursa foto.

March 10 2011

Gafe ale jurnaliștilor

Tagged Under :

Ni se întâmplă tuturor să ne bâlbâim, să ne scape cuvinte, să scoatem porumbei. Cu cât situația e mai publică, cu atât șansele să greșim sunt mai mari, thanks to Murphy. În postura de jurnalist, mai ales de teren, ești supus la o mulțime de riscuri, care cresc progresiv în funcție de circumstanțe, de subiect și de sensibilitatea proprie. De aceea cred eu că una dintre cele mai utile abilități pe care le poate avea un jurnalist este stăpânirea de sine. Fără acest lucru, nu poți ajunge să fii un profesionist în domeniu.

Ba mai mult, dacă o faci o gafă monumentală (vorba aia, if you’re going to fail, fail hard), îți poți pierde chiar jobul, așa cum a pățit tipul ăsta.

Sau poți să te alegi cu un mic dezastru live, ca reporterița asta din Spania.

Cert e că, dacă gafa nu e cumva televizată, va ajunge, într-un fel sau altul, pe Youtube, iar apoi clipul va fi preluat de televiziuni.

Fiindcă mi-a fost imposibil să fac un top al celor mai tari gafe și am stat deja vreo oră pe Youtube, ba râzând isteric, ba fiind șocată de pățaniile unor jurnaliști, am decis să scriu articolul ăsta, prilej de mare share-uire de clipuri care de care mai trăznite. Haz de necaz să fie!

March 08 2011

Cum gestionezi critica?

Nimănui nu îi place să fie criticat. Acesta este un lucru clar şi incontestabil. Diferenţa ar consta mai degrabă în modul în care fiecare dintre noi gestionăm criticile la nivel personal şi în modul în care vrem sau ne impunem să învăţăm ceva din fiecare opinie contrarie pe care o primim.

Din postura de blogger, presupun că lucrurile sunt mult mai sensibile şi mai complicate: cu cât devii mai cunoscut, cu atât creşte numărul acelora care vor avea mereu ceva de zis împotriva ta, uneori mai mult sau mai puţin argumentat; de aici decurge că şi modul cum alegi să răspunzi unei critici devine extrem de important. Eu sunt încă departe de astfel de situaţii, însă de fiecare dată când găsesc pe bloguri cunoscute situații tensionate, mă întreb cum aş reacţiona eu în atari cazuri, ceea ce eu numesc un alt fel de a învăţa personal din experienţa altora (ştiu, sunt o profitoare, dar numai în scopuri bune).

Ştiu, subiectul ăsta a fost analizat şi răs-analizat deja de foarte multă lume din online, fiecare cu perspectiva lui, însă de fiecare dată pare că ar mai fi câte ceva de spus, exact ca şi în cazul comentariilor incisive: mereu se mai găseşte cineva să răspundă, mereu fiecare încearcă să aibă ultimul cuvânt şi, uite aşa, dintr-o luptă aparent prostească pentru supremaţie, lucrurile şi perspectivele se pot diversifica într-o manieră extrem de relevantă şi colorată, bineînţeles, exceptând situaţiile triviale sau persiflante.

Recunosc şi că de foarte puţine ori s-a întâmplat ca o opinie în contradictoriu sau răutăcioasă să mă lase complet indiferentă, însă dincolo de toate trebuie văzut ce anume din ceea ce am zis sau am făcut a determinat astfel de reacţii. În ceea ce mă priveşte, în general criticile (pozitive sau nu, dar mai ales cele „nu”) mi s-au părut întotdeauna binevenite şi constructive. Da, este un clişeu, dar urmează să şi argumentez de ce cred asta. Aşadar, de ce aş încerca să gestionez criticile de pe blog într-o direcţie pozitivă?

Iată motivele mele:
- pentru că nu pot să spun că le ştiu pe toate, deci nu am de ce să mă supăr pe cineva care vine, poate, în completarea ignoranţei mele de tânăr necunoscător.
- pentru că îmi place să cred că sunt diferită de cei din jurul meu, deci nu mi se pare deloc anormal ca şi alţii să fie diferiţi faţă de mine. Până la urmă, asta ne şi face să fim unici, nu?
- pentru că, asemeni oricarui jurnalist în formare, blogul este o formă de a-mi exersa scriitura şi o formă mult mai uşoară de a primi feedback sincer şi deschis decât s-ar întâmpla dacă aş fi lucrat la o publicaţie. Deci, personal nu pot să vad în lucrul acesta decât un avantaj pentru mine; altfel, probabil că m-aş trezi că lumea ocoleşte cu graţie rubrica scrisă de mine şi habar nu aş avea de ce.
- pentru că, tânără fiind şi cu ambiţii jurnalistice, mi se pare că este forma cea mai simplă de a-mi verifica subiectele şi perspectivele abordate în articole.
- pentru că, în ceea ce mă priveşte, o critică negativă valorează cât 10 pozitive, pentru că îţi spune mult mai multe despre ceea ce eşti şi despre ceea ce faci / scrii decât un „felicitări” sau un „bravo”.
- şi pentru că majoritatea lucrurilor în lume au evoluat nu cu lauri şi laude, ci cu lupte, oponenţi şi critici.

Voi cum reacționați cel mai adesea când vă confruntați cu critici?

Sursa foto.

February 22 2011

Satul ”Blogosfera românească”

Câteodată, blogosfera românească îmi pare că funcționează după aceleași reguli ancestrale care guvernează orice comunitate. Fiecare are rolul său, pe care și-l îndreplinește cu mai mult sau mai puțin talent, dar cumva totul se reglează. M-am gândit că, dacă tot au început nominalizările la RoBlogFest de ieri, să spunem lucrurilor pe nume și să vedem cine unde se potrivește în satul ăsta virtual, pe care tare mi-ar plăcea să-l văd materializat. Măcar pentru o zi. Ar fi cel mai tare reality show evăăăăăr! :D

Să purcedem, deci, la așezarea celor cuviincioase.

Orice sat care se respectă are bucătari, care asigură toate de-ale gurii. Ei sunt Andrei Crivăț, Adi Hădean și Copolovici. Dar nu ne putem înfrupta din bucate, până când preotul satului nu le blagoslovește. Și fiindcă zicala spune ”fă ce spune popa, nu ce face popa”, am zis că bun de rolul ăsta ar fi chiar Zoso. Bucatele trebuie apoi musai să fie udate, pricină de mers la cârciumă, unde ne așteaptă Groparu, care ar fi cel mai bun cârciumar, din câte-mi dau eu cu seama.

După cârciumă se merge la căminul cultural, unde Pyuric organizează balul și aduce ansamblul folcloric din sat să cânte. Iar când e rost de nuntă sau de botez, nimeni nu pune la cale mai bine lucrurile decât Manafu.

Copiii năzdrăvani ai satului, Hoinaru, Toma și Auraș, sunt în grija dascălului Petreanu, alături de fete care aproape au atins vârsta măritișului. Ilene și consânzene, Andra, Claudia, Miruna, Ileana și Alina întorc toate capetele atunci când ies pe uliță. Fetele cuminți mai dau din când în când pe la bibliotecă, unde bibliotecarul Adrian Ciubotaru le sfătuiește ce cărți ar trebui să mai citească din scoarță-n scoarță.

Dacă-i ceva de aflat în sat, imediat dă de veste clopotarul Chinezu, iar dacă-i vreun foc de stins, la inimă sau la casă, trebuie musai să-l chemi pe pompierul Mihai Stănescu. Dacă se lasă cu răniți, nu-s doctori mai buni decât Alex Negrea și De ce în toată comuna, fiindcă ei știu bine să oblojească dureri și patimi felurite. De s-ajunge să nu se găsească leac, pe Makavelis să-l găsești, căci el e gropar priceput și are mereu ultimul cuvânt. Lângă groapă să ai bocitoare iscusite, ca iYli și Sabina Cornovac, ca să nu-ți fie trecerea din astă lume fără de plânset.

De poștaș nu-i altul mai bun ca Piticu, fiindcă el aduce vești tuturor, și bune, și rele. Bârfitorii nu stau nici ei degeaba. Bunescu, Make, Dan Ghemeș și Aiurea stau cu gura pe toată lumea, iscând vrajmă între consăteni.

De ai cale de mers, să-l iei cu tine pe căruțașul Mircea Meșter și pe călăuza Lumea Mare, căci drumu-ți va fi bun și inima ușoară. Straie de drum sau de ieșit în sat să-ți faci la Diana Bobar, căci în cale sigur îți va ieși Doru Panaitescu, un călător cum rar s-a mai văzut.

De se întâmplă să te fure hoțul, Blogatu pe numele lui, să te duci la prefectul Ștefan Murgeanu să-ți facă dreptate, iar dacă nici el nu izbutește, atunci e rost de adunat sfatul bătrânilor. Andi Moisescu, Orlando Nicoară și Bobby Voicu îți vor arăta mereu cum e bine să faci, căci ei le-au văzut și le-au trăit pe toate.

Nu lăsăm deoparte nici claca satului, unde femei iscusite țes ițele poveștilor. Ele sunt Anca Bundaru, Nebuloasa, Corina Georgescu, Cristina Bazavan și Ana Bulgăr, aprige la cuget și cu grai dulce.

Ei bine, dragii mei, poveste atâta e până acum. Pe cine-ați mai văzut prin sat și am uitat să pomenesc? Ia spuneți voi Biancăi.

Disclaimer: Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare. Orice asemănare cu personajele reale este pur întâmplătoare. Nici măcar nu știu cum au ajuns link-urile alea acolo.

Sursa foto.

January 25 2011

#dinprovincie

Tagged Under : , , , ,

M-am gândit aseară că tema articolului mei de ieri – ”Ești din provincie dacă…” – ar fi numai bună de aruncat în twitosferă, ca să vedem ce iese. Hashtag-ul nu a avut ca scop să puna paie pe focul conflictului mocnit dintre specia numită bucureșteanus centralus și specia numită provincialus hominus care durează din vremuri imemoriale, ci am vrut să vedem cât de tare ne-am bucureștenizat de când locuim în capitala noastră dragă și greu încadrabilă în orice clasificare.

De la pachetul primit de acasă în weekend, la rătăcitul în primul an de facultate și până la satisfacția de a reuși să fiu eu cea care dă indicații altor ”provinciali”, de toate mi-am adus aminte aseară în timp ce-mi fugeau ochii cât îi țineau picioarele pe rândurile din Tweetdeck. Deși unii au luat-o nițel și pe arătură, majoritatea twitterișilor au tratat subiectul cu umor și cu glume de bună calitate.
Ca să vă arăt și vouă că ala a fost, am făcut un top cu tweet-urile mele preferate. :)

1. aurasmihai: esti #dinprovincie daca inca mai astepti pachet cu mancare de acasa :))
2. bobbyvoicuro: Esi #dinprovincie daca te astepti ca orasul sa aiba doar o strada principala :D
3. hoinaru: esti #dinprovincie daca nu poti sa dormi in zgomot :D eu de exemplu nu pot sa dorm cand e prea liniste
4. the_Anne_Marie: esti #dinprovincie daca ti se fura bicicleta in Capitala. Bucurestenii si-ar fi legat-o
5. AncutaLebada: esti #dinprovincie daca crezi ca toata lumea stie unde merge autobuzul in care te urci
6. AndreiCismaru: esti #dinprovincie daca stii cum si cand se foloseste DECAT
7. tomanicolau: esti #dinprovincie daca te urci in primul taxi pe care-l vezi in gara de nord (trust me)
8. adrianciubotaru: esti #dinprovincie daca compari marimea parcurilor din Bucuresti cu orasul tau natal:)
9. tomanicolau: esti #dinprovincie daca de fiecare data cand treci prin gara dai peste cineva cunoscut
10. the_Anne_Marie: esti #dinprovincie daca te incurci mereu la iesirea de la Universitate :)
11. mishteaux: esti #dinprovincie daca stii ce e barabula, cucuruz, papusoi, nevleg
12. mihaistanescu: esti #dinprovincie daca faci pana “acasa” mai putin decat din Militari in Pipera.
13. AncutaLebada: esti #dinprovincie daca mergi la bancomat mai des decat la facultate
14. rodicabalan: Esti #dinprovincie daca dai “buna ziua” cand ajungi la tanti la ghiseu
15. make2000: Esti #dinprovincie daca esti singurul blogger din orasul tau
16. rautacisme: esti #dinprovincie stii cum arata o oaie in real life. farmville nu se pune
17. superxaba: Esti #dinprovincie daca te miri ca te claxoneaza la semafor INAINTE sa apara verdele.
18. pandutzu: asta e clasic: esti #dinprovincie daca stii ce e viata de camin

Vreau să le mulțumesc tuturor celor 222 de twitteriști care au participat la hashtag pentru cele peste 900 de tweet-uri date. @Semanticus a fost cel mai inspirat, cu 57 de tweet-uri, motiv pentru care merită titlul de ”Cel mai provincial blogger”. Semanticus e atât de provincial încât un a făcut un twitterist dintr-un sat din munți, care stă pe modem, să plângă.

Aaaanyway, dacă vreți să vedeți întreaga colecție de tweet-uri, o găsiți arhivată aici. Ca să urmăresc și să arhivez tweet-urile de pe hashtag am folosit tool-urile recomandate de Auraș: What the hastag și Archivist. Le dau și eu mai departe cu încredere.

Mai devreme, Anne Marie a fost mai harnică decât mine și a făcut un sumar al stereotipurilor pe care majoritatea le avem cu privire la locuitorii regiunilor din România. Cât de îndreptățite sunt ele, asta rămâne ca temă pentru acasă. După umila mea opinie, hashtag-ul de aseară a demonstrat că facem progrese în privința gradului de autoironie și a capacității de a vedea dincolo de etichete. Și așa mi-a venit și o definiție a hashtag-ului: o etichetă personalizabilă și extrem de maleabilă. :)

January 21 2011

Internet memes: Joseph Ducreux

Tagged Under : ,

Am găsit un meme care m-a distrat așa cum rareori mi s-a mai întâmplat. Meme-ul ăsta nu a ajuns încă pe la noi, însă dacă-l împingem un pic de la spate, s-ar putea să iasă ceva, mai ales că are potențial imens. Meme-ul ăsta nu e pentru oricine. Trebuie să fii un pic perspicace, să știi ceva mai multă engleză decât the average user și să ai o cultură media destul de vastă.
Povestea este următoarea: avem un individ numit Joseph Ducreux.  Pictor și miniaturist în Franța sfârșitului de secol 18 și început de secol 19, specializat în portrete, el a fost autorul portetului Mariei Antoinette, portret grație căruia Louis XVI al Franței s-a îndrăgostit de ea și a luat-o de soție. Până aici nimic ieșit din comun. Doar că Ducreux era interesant de fizionomie și credea cu tărie că trăsăturile feței unei persoane îi relevă caracterul. Prin urmare, el s-a decis să-și facă niște autoportrete extrem de expresive și complet împotriva rigorilor artistice ale vremii.

Nu știu cum și de unde a pornit meme-ul cu Ducreux, dar lumea a început să-i folosească portretele pentru a rescrie versuri sau expresii cunoscute și foarte actuale în ”dulcea” engleză veche, aproape shakespeariană. Unele sunt mai greu de descifrat, iar altele mai ușor de dezvăluit, însă ce e clar e că mie mi-au curs lacrimile de râs încercând să le dau de capăt tuturor.

M-am gândit că v-ar plăcea și vouă să vă dați cu părerea, așa că am pus cele mai interesante meme-uri cu el într-un folder pe profilul meu de Facebook. Click to laugh. :D

Sursa foto.

December 17 2010

Ce vreau de la blogul meu in 2011

Tagged Under : , , , ,

Săptămână asta am fost Tânără şi neliniştită de-a dreptul, încercând tot felul de chestii ba pe blog, ba pe Twitter. Luni m-am gândit să încerc şi eu tot ce a încercat o blogosferă întreagă şi am dat drumul la o leapşă. Evident, nu am dat drumul la ea foarte ok. Şi mai evident, am atras în asemenea hal atenția, încât şi Bobby a scris despre mine, dându-mă exemplu. Exemplu negativ, that is :D.
După urecheală, nu m-am potolit şi am dat drumul la un hashtag. Poate vi-l amintiți că n-au trecut decât 3-4 zile. #zicetata, cu ceva rezultate cu care mă mândresc. S-ar putea ca Bobby să aibă ceva de comentat şi aici :D.
Şi pentru că cine dă, mai şi primeşte, am primit o leapşă de la Bobby, asemănătoare cu cea începută de mine :D. Ar trebui să spun 3 lucruri pe care mi le doresc de la blogul meu în materie de constanță, trafic şi conținut. So here it goes:

1. Constanță – îmi doresc să păstrez cam acelaşi ritm de scriere – 4, 5 articole de săptămână. Având în vedere că sunt încă un blogger nou, sunt conştientă că o mare parte din entuziasmul de la început o să dispară, aşa că mi-aş dori ca în pofida schimbării ritmului să primeze calitatea posturilor.
2. Conținut – se leagă foarte mult de ce am scris la constanță. Îmi fac mai degrabă un scop dintr-un conținut bun şi relevant în special pentru oamenii de vârsta mea decât din regula Eşti blogger doar dacă scrii o dată pe zi.
3. Trafic – the sky is the limit. Cine spune că nu e interesant de trafic, minte. Sau cel puțin, asta e părerea mea. Nu spun ca vreau să fiu citită doar de A-list bloggeri sau doar de oameni de vârsta mea, dar aş vrea ca oamenii care trec pe aici să fie plăcut surprinşi de ceea ce găsesc, iar dacă nu, măcar să lase un feedback constructiv.

Cam asta îmi doresc de la blog. Şi da, aş mai vrea ca blogul ăsta să devină o carte de vizită pentru mine şi cine ştie, poate chiar să mă ajute să-mi găsesc un job în 2011 :).

Și pentru că trebuie să pasez leapșa mai departe, am ales oameni care nu mai scriu pe blog sau scriu foarte rar, în speranța că îi voi forța să se gândească la blogul lor în 2011: Ileana Ghiță, Andreea Burlacu și Andrei Basoc. Andrei scrie, dar aș vrea să-l văd scriind mai des :).

December 14 2010

#Zicetata

Tagged Under : , , , , , ,

Vă amintiți toate replicile care vă erau servite de către părinți când erați mici? Şi de care nu ați scăpat nici când v-ați făcut mari?

Când oi fi pe banii tăi să faci ce vrei, De ce nu poți să fii şi tu ca X-ulescu? şi toate celelalte replici stas au făcut parte într-o mai mică sau mai mare măsura din certurile cu ai noştri. Ai noştri care dădeau dovadă de foarte multă creativitate când vroiau să ne comunice ceva de duh.

Aseară am pus pe hold proiectul de care vă ziceam ieri şi mi-am spus să încerc şi eu să fac ce au făcut Hoinaru cu #maistiticand şi #bobbyvoicufacts sau Mircea Mester cu #ultimelecuvinte. Am vrut să aflu toate replicile pe care şi le aduc aminte oamenii de pe Twitter şi se pare că am reuşit, dacă stau să mă uit prin toate api-urile de Twitter pe care le-am folosit azi. Pentru că ce e Tweet ca Tweet-ul trece am încercat să fac şi un Best of #zicetata. Nu ştiu dacă să le spun bravo oamenilor de mai jos sau taților lor, but here it is:
Read the rest of this entry »

December 06 2010

Hello world – the second time around!

Tagged Under : , , ,

Da, am temă nouă. In caz că nu ați observat-o, suflețelul web dev-ului de serviciu, cunoscut şi ca baiatul de peste drum sau pe scurt Răzvan, va fi veşnic frânt. Aşadar, primiți-o cu multă indulgență :D
V-am mai spus că sunt atehnică şi că pe partea de aceasta mă va ajută Alex, colegul de casă. Pentru că nu l-ați cunoscut pe Alex şi nici nu veți mai avea ocazia să-l cunoaşteți (l-am dezmoştenit după ce mi-a stricat blogul), trebuie să vă zic câte ceva despre el.
Alex ar trebui să poarte un tag cu expresia Eu nu stric, eu repar. Nu de alta, dar în momentul în care aruncam cu chestii după el era singura chestie semi-coerentă pe care o putea zice :D.
Alex e un aiurit şi jumătate, lucru pentru care îl iubim şi îl urâm..
Alex nu va face subiectul acestui post, pentru că nu are de ce.
Vorbesc în dodii şi nu „fac sens”, dar sunt foarte fericită că am o temă faină de blog, refăcută după bunul/prostul meu gust. Gusturile nu se discută, da? :))
Îi mulțumesc mult lui Răzvan, omul care a fost atât de drăguț încât să-mi personalizeze tema şi mi-a suportat Nu-urile repetate.
P.S. : O să am în curând şi buton de Like, grație lui Răzvan, of course :D
Me, happy.
Me, over and out că tre’ să fac nişte cadouri de urgență. Chiar, ce-ați primit de Moș Nicolae?