Clujeanca, pasionata de jurnalism, creative writing, blogging si online.

November 11 2010

Cum să-ți găsești chirie în București? – The unseen part

Tagged Under : , ,

Probabil ar fi foarte simplu să arunc răspunsul „pe net”, să închid laptopul și să-mi fac un ceai, contemplând la frumoasa casa în care stau și la faptul că cineva mi-a pus mâna în cap de am ajuns să stau aici. Da, sunt conștientă că am avut un mare noroc la partea cu găsitul unui loc cu chirie în București.
Acum 3 ani, ai mei mă lasau la o mătușă ușor decrepită care a fost suficient de drăguță să mi spună că mă lasă să stau la ea două săptămâni, timp în care ar fi bine să-mi găsesc alt locșor în care să stau. Cine a zis că bucureștenii nu sunt drăguți?
Firește am început să caut garsoniere pe toate site-urile care aveau oferte de genul. Căutările au fost încununate de succes: am găsit o grămadă de locuri drăguțe care m-ar fi falimentat în mai puțin de două luni sau garsoniere la care era bine să mă întorc înainte de 6 seara. Așa că am început să fac o listă cu locurile în care aș fi putut să găsesc apartamente decente, listă care sper că o să va ajute și pe voi:
- Forumul facultății voastre (măcar vă sincronizați cu examenele și nu trebuie să fugiți de acasă în timpul sesiunii)
- Întrebați pe Twitter, Facebook (o să primiți like-uri măcar din simpatie)
- Întrebați-vă prietenii dacă cunosc oameni care ar vrea să împartă o chirie
- Puneți întrebarea asta și la status YM, nu de altă, dar Alex, unul din colegii mei de casă așa m-a găsit pe mine :))
În rest, multă baftă și multă flexibilitate.
Ah, dacă știți alte metode „neconvenționale” pentru găsirea unui apartament puteți să le lăsați în comentarii. Nu, nu eveniment pe Facebook. Nu de alta, dar am încercat și mai mulți s-au gândit să mă „înfieze”.