Clujeanca, pasionata de jurnalism, creative writing, blogging si online.

March 25 2011

Despre fotojurnalism

Tagged Under : ,

Mi-am dorit foarte mult să scriu despre una dintre cele mai expresive şi de impact forme de jurnalism: fotojurnalismul. Pentru aceia dintre voi care nu ştiu, fotojurnalismul nu înseamnă fotografie, fiindcă are câteva caracteristici esenţiale, care îl individualizează:
- imaginile prezentate au sens într-un context bine delimitat în timp şi spaţiu, în general definit de fapte recente
- obiectivitatea este respectată în redarea situaţiei
- aranjarea cronologică a fotografiilor se completează cu alte fragmente de relatare jurnalistică pentru a contextualiza informaţia oferită prin ele.

Slujba unui fotojurnalist este poate mai dificilă decât cea a unui reporter obişnuit de teren, fiindcă se expune unor situaţii primejdioase, toate pentru a surprinde oameni şi fapte dincolo de orice îndoială.

Am căutat în Romania bloguri de fotojurnalişti, însă am dat aproape în exclusivitate peste site-uri şi bloguri cu poze de la nunţi. Aparent, toţi, dar absolut toţi fotografii din ziua de azi îşi desfăşoara activitatea, în proporţie de 90%, la nunţi şi botezuri. Nu pot să spun că sunt încântată de acest lucru, mai ales că nu poţi numi un set de poze de la nuntă “fotojurnalism”.

Dupa ce am întors netul pe toate părţile, am realizat că presa din România ştie doar un fel de fotojurnalism: cel de scandal, care, din nou, denigrează şi denaturează această ramură a jurnalismului care merită mult mai multă apreciere.

Nu am reuşit, din păcate, să gasesc niciun blog pe această tema care să-şi merite numele, cu excepţia Fotojurnalism.ro, pe care-l aveam de multă vreme în reader.

În afară însă, avem exemple fantastice de practică în acest domeniu:
- arhicunoscutul The Big Picture
- Philip Blenkinsop
- Stanley Greene
- Pep Bonet

Pe ultimii 3 i-am descoperit cu ajutorul lui Bogdan Olteanu, care a tweet-uit despre evenimentul “Noor-Nikon Masterclass in Documentary Photography“, la care mi-aş fi dorit foarte mult să ajung, însă de care am aflat prea târziu. Agenţia Noor Images are niste poveşti fascinante; să aruncaţi un ochi pe acolo. Tot acolo am descoperit şi o lista faină de fotojurnalişti pe care îi vor urmări de acum.

Eu cred că meritul fotojurnalismului constă mai ales în capacitatea de a transmite esenţa unor fapte mai repede decât orice alt modalitate. E drept că nevoia de documentare şi susţinere a faptelor rămâne în continuare pregnantă, însă având în vedere cât suntem de presaţi de timp, e o cale ce merită mai multă atenţie. Si mai cred că nu oricine poate face fotojurnalism. Nu e suficient să-ţi cumperi un DSLR şi să ieşi pe stradă. It takes more than that.

Dacă aveţi sugestii de fotojurnalişti de la noi, sunt binevenite. Tot încerc să-mi dau seama dacă domeniul ăsta înseamnă ceva la noi sau nu, deşi tind spre a doua variantă.

Şi un mic răsfăţ – Around the world in 2000 pictures:

Sursa foto.

January 31 2011

Povestea din spatele fotografiei (3): Lunch atop a skyscraper

Tagged Under : , , ,

Lunch atop a Skyscraper

Săptămâna aceasta revin cu o altă fotografie care pe mine, recunosc, m-a impresionat. A fost îndelung discutată? Bineînţeles! Este controversată? Nici că s-ar putea altfel! Dar cum mie îmi plac lucrurile curajoase, zic „de ce nu?”, şi scriu mai jos câteva lucruri pe care le-am aflat, tot google-ind şi căutând.

Lunch atop a Skyscraper este o fotografie celebră făcută de Charles Ebbets C. în timpul construcţiei GE Building la Rockefeller Center din 1932. Fotografia îi înfăţişează pe 11 bărbaţi luându-şi prânzul pe o grindă, cu picioarele atârnându-le la sute de metri înălţime, deasupra oraşului New York.

La numai 3 zile de la realizarea ei, pe 2 octombrie, fotografia apărea în New York Herald Tribune. Arhiva Bettman, cea care deţine momentan drepturile de autor asupra fotografiei, a recunoscut că Charles C. Ebbets a fost cel care a realizat imaginea abia în octombrie 2003, ca urmare a presiunii venite din partea investigaţiilor unei firme de detectivi particulari. Cu toate acestea, autorul fotografiei rămâne încă de multe ori menţionat ca „necunoscut” pe mai multe printuri.
Se pare că lucrătorii de pe şantier au fost chiar identificaţi, lista numelor lor fiind făcută publică ulterior. Potrivit unora, aceştia erau de origine irlandeză, fiind toţi imigranţi la prima generaţie în New York.

Au fost multe voci care a pus la îndoială autenticitatea fotografiei, cu argumente ce pornesc de la irealismul ipostazelor până la elemente de background care trădează modificările de laborator pe care fotografia le-a suferit pentru ca acum să se prezinte lumii astfel. Au fost şi voci care au susţinut că toate aceste zvonuri nu sunt decât rezultatul unei neînţelegeri a persoanelor şi a conceptului de „persona” din acea perioadă.
Dacă asta vi s-a părut mult prea mult ca să poată fi crezut, mai există o fotografie, încă şi mai surprinzătoare, Resting on a Girder, în care lucrătorii dorm pe o grindă pe acelaşi şantier. Imaginea este surprinsă de la etajul 69 al GE Building cu şase luni înainte de finalizarea construcţiei. Însă aceasta este o altă discuţie (care poate fi acoperită cu un alt articol).

Ceea ce contează în final legat de aceste imagini este că ele au scos la lumină o latură a realității de care publicul larg nu era conștientă și că au ajuns să facă înconjurul lumii. Au devenit un fel de memes ale vremii lor, dacă ar fi să comparăm cu perioada contemporană. Și, de cele mai multe ori, este interesant de studiat recunoașterea surselor acestor fotografii și datarea lor. Dar acesta e deja o cu totul altă poveste  :)

January 06 2011

Povestea din spatele fotografiei

Tagged Under : , , ,

Ştiţi deja că sunt absolventă de Jurnalism… Din această poziţie, caut încontinuu să văd ce presupune a face jurnalism în adevăratul sens al cuvântului – jurnalism de calitate, bazat pe mult simţ de răspundere. Dincolo de obiceiul de a lua pulsul unor evenimente de impact major, dincolo de a te afla lângă tancul care înaintează în Afganistanul belicos,  şi mai ales dincolo de a te căţăra pe gardul VIP-urilor ca să obţii ceva „inside pictures” cu neglijeurile la vedere sau cu gesturi siropoase, cred că orice jurnalist pasionat de ceea ce face visează la mai mult. Visează la articolul care va marca lumea, lucrează la reportajul care va spune cele nespuse încă, tânjeşte la fotografia care va schimba tot ce ar trebui schimbat. O astfel de fotografie este cea a cărei poveste vreau să v-o împărtășesc azi.

Dorothea Lange, fotograf de profesie, a reuşit declanșeze o revoluție socială, mai mult sau mai puţin premeditat şi conştient, în februarie 1936, prin celebra sa imagine ”Migrant mother” (cea mai cunoscută din seria de 6 fotografii realizate în Nipoma, o tabără de lucrători migranţi aflată în California). În fotografie apărea Florence Owens Thompson, o femeie de 32 de ani, mamă a 7 copii, ce ducea în mod evident un trai sărăcăcios, supravieţuind doar cu fructe culese din împrejurimi şi păsări omorâte de copiii ei. În scurt timp de la publicarea fotografiei, femeia a devenit emblema Marii Depresiuni care se resimţea în Statele Unite în perioada respectivă şi ziare din toată ţara au publicat pe prima pagină fotografia cu pricina. Şi uite aşa, tam-nisam, o persoană necunoscută şi o fotografie făcută la momentul şi locul potrivit au făcut înconjurul lumii şi a ajuns în atenţia unor oameni săritori, dispuşi să ajute, care s-au pornit pe protestat, au obţinut demersul autorităţilor de a le trimite alimente şi provizii (chiar dacă n-au mai ajuns unde trebuia, pentru că femeia se mutase deja în altă parte, dar, în fine, intenţia contează) şi au schimbat concepţia generală a americanilor despre migranţi.

Identitatea femeii a fost făcută publică abia în 1976 de însăşi femeia fotografiată, într-un articol de ziar. Deşi în decembrie 2008 una din fiicele femeii (cea din partea stângă a fotografiei) a declarat într-un interviu că faima imaginii a făcut ca familia să se ruşineze de sărăcia în care se aflau, la nivelul SUA impactul a fost unul care a favorizat schimbările.

O astfel de situaţie intră în categoria a ceea ce eu însămi aş vrea să devin ca jurnalist, chiar dacă ceea ce scriu sună hiperbolic şi, pentru unii, chiar utopic. Iar peste 50 de ani mi-aș dori să pot privi în urmă cu mândria că am reuşit să schimb lumea sau măcar o fărâmă din ea. Cât e inspirație, cât e muncă și cât e noroc, asta rămâne de văzut.

Surse informatii: Neatorama, Cameranaked, Infogami, Wikipedia.

Sursa foto: Wikipedia.