Clujeanca, pasionata de jurnalism, creative writing, blogging si online.

March 16 2011

Jurnalism online: formal vs informal

Tagged Under : , , ,

De multă vreme vreau să scriu articolul ăsta, fiindcă am rămas cu o idee nedezvoltată și e timpul să mi-o scot din sistem.

Alex Negrea a scris acum ceva vreme despre adresarea cu prenumele și de ce el crede că aceasta ar trebui să fie o formulă curentă pe care o folosim și nu percepută ca fiind ofensatoare (în raport cu adresarea cu ”dvs.” și cu numele de familie cu care suntem obișnuiți în cultura noastră).

Alunecarea tot mai proeminentă a jurnalismului către sfera online aduce o nouă chestiune care trebuie comentată. În afara faptului că materialele jurnalistice ce cea mai mare vizibilitate aparțin adesea fie jurnalismului de opinie, fie celui de reportaj sau fotojurnalismului, ceea ce lipsește peisajul de anumite variațiuni, mai există și alte teme de dezbătut. Una dintre aceste teme este modul de adresare față de cititori.

În timp de jurnalismul tradițional impunea o anumită distanță între jurnalist și public său, online-ul este cel care reduce această distanță, creând un mediu familiar. Fie că te adresezi unui grup sau unei singur persoane, acum ai libertatea de a fi mai flexibil în limbaj și în adresare. Se va simți însă publicul român lezat dacă ne vom adresa informal? Va fi informația prezentată astfel mai puțin credibilă? Voi ce credeți?

Sursa foto.

February 28 2011

Noi modele de business în jurnalism

Tagged Under : ,

În căutările mele serioase pe net, am găsit o prezentare extrem de interesantă și posibil foarte utilă cu privire la noile modele de business aplicabile în jurnalism. Deși are 3 ani vechime, mie mi se pare extrem de actuală, ceea ce arată cam cu câți ani suntem în urmă ca evoluție în acest domeniu față de SUA.

Una dintre perspectivele care mă interesează pe mine are legătură cu centrarea mass media pe jurnalist și pe rețeaua de contacte și de publicare pe care acesta și-o construiește în mod oarecum independent de un grup de presă. Credeți că a devenit mai ușor să-ți construiești o carieră în calitate de jurnalist în new media sau valoarea jurnalismului a scăzut prin apariția citizem journalism?

Bonus:

și

January 27 2011

Interviu cu Andi Moisescu

Tagged Under : , , , ,

Dacă e ceva care reușește să mă motiveze să continui cu sesiunea și cu îndelunga mea căutare a unui job este faptul că există o mână de oameni, din jurnalism și din online, care demonstrează în fiecare zi că se poate și altfel. Un astfel de om este Andi Moisescu, pentru care am o admirație sinceră și care mă face să vreau mai mult de la mine, dar și de la cei din jurul meu. Am avut bucuria și onoarea să-i iau un interviu, pe care abia așteptam să vi-l împărtășesc. Iată încă o șansă pe care mi-a creat-o online-ul și de care am profitat din plin. Lectură plăcută!

1. Ce mai coace Andi Moisescu?
Încearcă să facă faţă distracţiei. Când ai doi copii acasă înţelegi parcă şi mai bine sloganul Xbox. Work less, play more. Orice fac, încerc să respect sloganul de faţă. E mai sănătos aşa. Dacă o să pornesc odată şi blogul andimoisescu.ro, care e de mult gata, o s-o fac doar pentru a-mi oferi o nouă joacă.

2. Fiindcă eu cred că sfera online este despre poveşti, mi-ar plăcea să împărtăşeşti cu mine şi cititorii o experienţă care ţi-a marcat viaţa.
Experienţa care mi-a marcat complet viata sunt cei doi copii ai mei. Mi-au ordonat priorităţile, m-au făcut să privesc altfel viaţa. Gândesc mai liber, trăiesc mai sănătos, mă joc mai mult. Sunt cel mai mare câştig al vieţii mele de până acum. Le doresc tuturor celor care îşi pot asuma o astfel de responsabilitate, experienţa prin care am trecut eu. Vor avea enorm de câştigat.

3. În afară de televiziune, radio şi muzică, ce pasiuni mai are Andi Moisescu şi cum se concretizează ele?
Sunt pasionat de comunicare în general şi asta include tot ceea ce am făcut sau fac în viaţa profesională de zi cu zi. Radio, televiziune, advertising, media training, public speaking. Până şi muzica, de care sunt atât de pasionat în calitate de ascultător, tot comunicare e. Singura pasiune colaterală e sportul în general şi ski-ul în particular.

4. Îți mai aduci aminte de primul tău contact cu sfera online? Cum vezi tu evoluția ei din anii ’90 și până în zilele noastre?
Lucram în radio pe vremea aia. Anii 90, cu toată nebunia aferentă. Dacă mi-ar fi spus cineva că în 20 de ani o să ajungem unde am ajuns, probabil că l-aş fi considerat nebun. Între timp m-am obişnuit cu ritmul alert în care se mişcă online-ul. Acum sunt pregătit să mă aştept la orice, fără să mai tresar măcar. Viaţa mea se desfăşoară în cea mai mare parte online. De altfel, nici nu-mi mai pot imagina cum m-aş putea descurca altfel.

5. Care crezi că este cel mai important lucru de care are nevoie jurnalismul pentru a-și reafirma valoarea pentru societate?
Poate c-ar avea nevoie de nişte jurnalişti. În ultimii ani, numai cine n-a vrut nu s-a intitulat jurnalist. Goana după senzaţii mondene ieftine n-are nicio legătură cu jurnalismul. E doar o impresie.

6. Ai vreo poveste specială legată de ăștia care-și spun ”tuităriști”? Cine sunt protagoniştii, care e povestea si cine a regizat toata treaba? Spune-mi tot. :)
Şi eu sunt un tuitărist, în felul meu. Răzvan Exarhu mi-a deschis ochii, căci eu eram ocupat cu altele. I-am simţit imediat potenţialul şi mi-am făcut pe loc un cont. Între timp am adunat o adevărată comunitate care face multe ori parte din echipa ApropoTV. Am cunoscut oameni extraordinari la care n-aş fi putut să ajung altfel. Pentru mine, twitter-ul e o oportunitate de vis.

7. Bun, rău, cu ce a contribuit online-ul la viața ta?
Am făcut mulţi paşi înainte cu ajutorul online-ului. Dar poate cel mai important e că paşii ăştia m-au adus în faţa unor alei noi, neaşteptate, pe care abia aştept să păşesc.

8. Cine crezi tu că e responsabil de construcția și întreținerea podului de piatră dintre online și offline? Cum jonglezi cu pixelii și cu electronii de la TV?
Eu nu simt un pod de piatră între online şi offline. Iar dacă e, foarte bine. Orice pod e construit pentru a face legătura între două lumi. Măcar ca, în cazul de faţă, vorbim de una şi aceeaşi lume. Nu sunt oameni de-o parte şi roboţi de alta. Sunt tot oameni şi colo şi dincolo. Unii mai curajoşi şi mai receptivi la nou, alţii mai reţinuţi. Dar cred că şi asta e doar o chestiune de timp. Vorba aia. Până şi Ion Iliescu şi-a deschis blog-ul înaintea mea.

9. Ce părere ai despre tinerele speranţe ale jurnalismului românesc? Cât sunt ele de pregătite pentru ceea ce le aşteaptă? Poate fi online-ul un mediu mai blând, în care să-și testeze abilitățile?
Dacă-mi place ceva la online, îmi place că e pe bune. Aici succesul sau insuccesul ţine numai de tine. Nu mai poţi să dai vina pe nimeni. Drept urmare, mi se pare locul perfect pentru afirmare. Nimeni nu te poate împiedica să fii bun, dacă într-adevăr eşti.

10. Cum crede Andi Moisescu că îl va influenţa la nivel personal şi profesional evoluţia mediului online românesc?

Un singur lucru mi-e clar. Online-ul românesc va evolua şi odată cu el voi evolua şi eu. Nimic nu ne poate sta în cale.

Sursa foto.

January 18 2011

Despre documentarea online

Tagged Under : , , ,

Pentru că m-am lovit de curând de limitele de cunoaştere pe care documentarea pe internet o oferă (în articolul despre poza cu Einstein), pentru că oricât de credibilă ţi s-ar părea o sursă, trebuie ca să verifici tu însuţi certitudinea informaţiilor. Și pentru că nu degeaba profesorii ne trimit pentru documentare şi în biblioteci, nu doar pe net, m-am hotărât să scriu un articol despre cum cred eu m-am gândit eu că ar fi bine ca o informaţie de pe internet să fie culeasă şi analizată pentru a o folosi apoi pe blog.

Research-ul pe care îl facem pe net ar trebui să semene mai mult cu adunarea de date jurnalistice pentru un articol sau pentru un reportaj. Aşa cum e de aşteptat, începi cu o temă, o analizezi frumos, o cauţi prin enciclopedii şi alte ebook-uri inteligente, îi măsori „potenţialul” de analiză şi dezbatere şi purcezi cu mult entuziasm şi răbdare la periplul răzleţ printre www-uri, după cuvinte cheie şi în funcţie de domeniul care te interesează. Până aici, nimic neapărat dificil, neaşteptat sau surprinzător. Totul se complică atunci când căutările devin sistematizate, clasificate şi adnotate, atunci când ierarhizezi sursele şi le atribui valoare, când aproape că te transformi într-un detectiv băgăcios şi indiscret, sceptic şi intransigent, cu lecţiile bine-învăţate de acasă: vânezi sursele principale, verifici informaţiile din trei surse diferite, iei în seamă doar publicaţii cu articole verificate şi aprobate de experţi, fără autori anonimi și cu date de publicare. Indiferent dacă ceva din cele enumerate mai sus merge sau nu, aplici propria grilă de evaluare şi selecţie – informaţii obiective şi reale, certificate de autoritatea şi încrederea date sursei, cu acoperire unică sau nu în analiză.

Într-adevăr, internetul îmi e la îndemână, accesibil, confortabil şi rapid atunci când mă documentez pentru articole, dar ar trebui să am mereu ca reminder că, indiferent de beneficiile enumerate, oferă un conţinut extrem de variat şi dificil de verificat, informaţii derutante ori, mai mult decât atât, chiar greşite. Au apărut foarte multe site-uri de unde poţi culege informaţii, dar calitatea poate fi variabilă, pot exista distorsiuni sau lacune. Depinde şi de natura subiectului, însă de cele mai multe ori ar fi bine să mai fac şi câte un drum pe la bibliotecă, asta aşa, just to be sure că am verificat.

Voi cum vă alegeți sursele pentru articole și câtă încredere aveți în ele?

Sursa foto.

January 17 2011

Interviu cu Florin Grozea (Hi-Q)

Tagged Under : , , ,

Am decis să încep săptămâna cu un material special. Aşadar, îmi reiau îndeletnicirea specific jurnalistică de a face interviuri, mai ales acum că sunt în sesiune și nu e nimic mai plăcut decât să lucrezi la proiecte personale, în timp ce încerci să eviți să te apuci de treaba pentru proiecte și examene. De data aceasta îl am sub “lupă” pe Florin Grozea, membru al trupei HiQ, unul dintre veteranii mediului online din .ro. L-am descusut eu cum am știut mai bine, aşa că vă inviț să citiți ce am reușit să aflu de la acest onliner de seamă.

1. Cât de important este pentru persoanele care fac muzică să fie “prietene” cu mediul online? Înțeleg artiștii români asta?
Blogurile, site-urile de social media nu sunt decât modalități de a comunica fără intermediar cu fanii muzicii tale. Artiștii români au intrat în online un pic mai târziu dar au recuperat rapid iar acum ne putem ’mândri’ cu artiști care au chiar și departament dedicat promovării online.

2. Cum s-a produs la tine trecerea de la muzică la blogging şi invers? Care e secretul reuşitei mixului?
Blogging-ul nu este o meserie pentru mine, este doar un mod de a discuta direct cu oamenii. E ușor să ai un blog când ești sincer, comunicativ, organizat.

3. Îți mai aduci aminte care a fost primul lucru pe care l-ai făcut imediat ce ai intrat în online?
Am intrat pe net de la serviciul mamei mele, primul site a fost Yahoo.com, apoi Yahoo!Messenger. Era acum o sută de ani :-)

4. Ce te-a determinat să începi să scrii pe blog şi cum te-a ajutat blogul?
Am descoperit blogurile prin site-urile de știri acum 4 ani când Orlando Nicoară, unul dintre cei mai importanți oameni din online a declarat ceva pe blogul personal și toate ziarele l-au preluat. Apoi l-am descoperit pe Robert Scoble – poate cel mai cunoscut blogger american. În 2006 am fost primul artist român cu blog

5. Care este cea mai mare realizare a ta în legată de online (pe blog, Twitter, Facebook etc.)?

Sunt mândru de eOk.ro – primul site LEGAL cu muzică gratuită din România. Am reușit să conving casele de discuri și artiștii că internetul nu este un loc al pierzaniei ci o oportunitate imensă pentru promovarea, distribuția și vânzarea de muzică. Sunt singurul artist care a apărut pe coperta revistei BIZ datorită inovației în muzica online.

6. Pe lângă gadgeturi, Internet şi muzică, cu ce altceva îşi mai ocupă Florin Grozea timpul?

Viața mea se împarte între concerte, studioul de înregistrări și inițiativele mele din online.

7. Cum începe ziua ta pe net?

Primul lucru pe care-l fac dimineața este să deschid email-ul, GMail este centrul activității mele online: colaborarea cu colegii mei, cu alți artiști și compozitori, contracte, articole. Apoi intru pe Twitter și pe Google Reader pentru a afla cele mai noi știri.

8. Ce bloguri româneşti obişnuieşti să citeşti? Ce bloguri străine?
Am o listă consistentă de bloguri pe care le citesc prin RSS. În general site-uri și bloguri de afară din domeniul muzical, muzică online, drepturi de autor, mashup. Cele mai interesante melodii și știri le pun pe www.floringrozea.ro.

9. Cu ce anume din mediul online se identifică cel mai bine Florin Grozea?
Florin Grozea face succes! Așa se vorbește în online.

10. Cum vezi tu evoluţia viitoare a online-ului românesc?
România este o țară cu mare potențial uman în zona IT. Deocamdată piața online este foarte mică în raport cu restul Europei dar acolo unde există valoare umană există un viitor strălucit.

January 06 2011

Povestea din spatele fotografiei

Tagged Under : , , ,

Ştiţi deja că sunt absolventă de Jurnalism… Din această poziţie, caut încontinuu să văd ce presupune a face jurnalism în adevăratul sens al cuvântului – jurnalism de calitate, bazat pe mult simţ de răspundere. Dincolo de obiceiul de a lua pulsul unor evenimente de impact major, dincolo de a te afla lângă tancul care înaintează în Afganistanul belicos,  şi mai ales dincolo de a te căţăra pe gardul VIP-urilor ca să obţii ceva „inside pictures” cu neglijeurile la vedere sau cu gesturi siropoase, cred că orice jurnalist pasionat de ceea ce face visează la mai mult. Visează la articolul care va marca lumea, lucrează la reportajul care va spune cele nespuse încă, tânjeşte la fotografia care va schimba tot ce ar trebui schimbat. O astfel de fotografie este cea a cărei poveste vreau să v-o împărtășesc azi.

Dorothea Lange, fotograf de profesie, a reuşit declanșeze o revoluție socială, mai mult sau mai puţin premeditat şi conştient, în februarie 1936, prin celebra sa imagine ”Migrant mother” (cea mai cunoscută din seria de 6 fotografii realizate în Nipoma, o tabără de lucrători migranţi aflată în California). În fotografie apărea Florence Owens Thompson, o femeie de 32 de ani, mamă a 7 copii, ce ducea în mod evident un trai sărăcăcios, supravieţuind doar cu fructe culese din împrejurimi şi păsări omorâte de copiii ei. În scurt timp de la publicarea fotografiei, femeia a devenit emblema Marii Depresiuni care se resimţea în Statele Unite în perioada respectivă şi ziare din toată ţara au publicat pe prima pagină fotografia cu pricina. Şi uite aşa, tam-nisam, o persoană necunoscută şi o fotografie făcută la momentul şi locul potrivit au făcut înconjurul lumii şi a ajuns în atenţia unor oameni săritori, dispuşi să ajute, care s-au pornit pe protestat, au obţinut demersul autorităţilor de a le trimite alimente şi provizii (chiar dacă n-au mai ajuns unde trebuia, pentru că femeia se mutase deja în altă parte, dar, în fine, intenţia contează) şi au schimbat concepţia generală a americanilor despre migranţi.

Identitatea femeii a fost făcută publică abia în 1976 de însăşi femeia fotografiată, într-un articol de ziar. Deşi în decembrie 2008 una din fiicele femeii (cea din partea stângă a fotografiei) a declarat într-un interviu că faima imaginii a făcut ca familia să se ruşineze de sărăcia în care se aflau, la nivelul SUA impactul a fost unul care a favorizat schimbările.

O astfel de situaţie intră în categoria a ceea ce eu însămi aş vrea să devin ca jurnalist, chiar dacă ceea ce scriu sună hiperbolic şi, pentru unii, chiar utopic. Iar peste 50 de ani mi-aș dori să pot privi în urmă cu mândria că am reuşit să schimb lumea sau măcar o fărâmă din ea. Cât e inspirație, cât e muncă și cât e noroc, asta rămâne de văzut.

Surse informatii: Neatorama, Cameranaked, Infogami, Wikipedia.

Sursa foto: Wikipedia.

December 22 2010

Lista celor mai activi jurnalisti de pe Twitter

Tagged Under : , , ,

În momentul în care mi-am făcut contul de Twitter, am fost surprinsă de cât de mulți din jurnaliștii din afară pe care îi citeam constant aveau conturi. Probabil faptul că ești la doar un click distanță de oamenii care îi admiri îți dă impresia, măcar pentru o secundă, că aceștia sunt oarecum la “îndemână”. Îmi amintesc că am început să caut pe Google liste cu cei mai influenți jurnaliști NY Times care au și cont de Twitter. După am trecut la căutat jurnaliști de la Esquire UK și US. Dar pe nicăieri nu am găsit o listă a jurnaliștilor români care mai și tweet-uiesc.
Așa că am făcut-o singură. Sper să ajute :D. Ah, lista rămâne deschisă pentru completare, dacă am uitat pe cineva :)

Ana Militaru (Blog, Twitter)
Anca Bundaru (Blog, Twitter)
Andi Moisescu (Blog, Twitter)
Andrei Crivat (Blog, Twitter)
Bogdan Gheorghe (Blog, Twitter)
Bradut Florescu (Blog, Twitter)
Cabral (Blog, Twitter)
Cristian Lupsa (Blog, Twitter)
Cristian Sutu (Blog, Twitter)
Cristina Bazavan (Blog, Twitter)
Dan Mihalascu (Blog, Twitter)
Dan Tudoroiu (Blog, Twitter)
Dinu Zara (Blog, Twitter)
Dragos Stanca (Blog, Twitter)
Eugenia Cosinchi (Blog, Twitter)
Georgel Costita (Blog, Twitter)
Iulian Comanescu (Blog, Twitter)
Madalin Ghica (Blog, Twitter)
Magda Mihaila (Blog, Twitter)
Mirel Valentin Axinte (Blog, Twitter)
Orlando Nicoara (Blog, Twitter)
Paula Negrea (Blog, Twitter)
Radu Neag (Blog, Twitter)
Robert Turcescu (Blog, Twitter)
Roxana Radu (Blog, Twitter)
Sorin Ghilea (Blog, Twitter)
Sorina Matei (Blog, Twitter)
Victor Kapra (Blog, Twitter)
Vlad Petreanu (Blog, Twitter)

LE: Elleunes mi-a șoptit că are și ea o asemenea listă, așa că vă invit să aruncați un ochi și peste aceasta.

December 15 2010

Exerciții de stil (2)

Tagged Under : , , , , ,

Continui azi exercițiile de stil cu încă două încercări:

Partea subiectivă
Într-o după amiază călduroasă de vară mă plimbam pe Kiseleff, având la subraț un ziar de seară, împărțit de puştanii de la Aviatorilor. Eram extrem de încântată de noua mea bluză în dungi, pe care prinsesem o floare roşie deosebită. Bronzul delicat şi părul uşor ondulat se pare că atrăgeau destule priviri. În fine, mă simțeam foarte bine şi probabil că transmiteam acel je ne sais quoi. Cum trebuia să aştept la Victoriei o bună prietenă, m-am gândit că o pot aştepta la fel de bine pe o bancă, citind ziarul de categoria a II-a. Dacă până atunci sesizasem destule priviri care îmi erau aruncate şi le acceptasem cu o oarecare mândrie, acum simțeam că toată lumea se uită insistent la mine. La mine şi pe lângă mine.
M-am cufundat în lectura ziarului fără prea mult succes. Bine că tocmai trecea un tip bine. În fine, şi ăsta îmi zâmbea ciudat. Andreea, azi o arăți foarte bine, ori nu ştiu ce.
Dar hahalera aia nu se uita numai la mine, ci şi la ceva de lângă bancă. Mă ridic, mă uit. Lângă mine, mai mare frumusețea de pancarte:
Oropsit de soartă, mi-am pierdut casa şi mâna. Vă rog să binevoiți a mă ajuta”. Derbedeul care-mi zâmbea a început să râdă în hohote în timp ce eu nu ştiam ce să mai fac. Bine că cerşetorul dormea în front. Ce zi de pomină!

Vulgar

Da, era încă o după-amiază de aia împuțită de vară când toată lumea se prelinge uşor prin Bucureşti. Şi atunci s-a gândit să mă scoată un amic pe Victoriei. De parc’ altceva n-am mai bun de făcut. Bine că mai şi întârzie. Tâmpitu’.
Singura bancă liberă, împrejmuită de pancartele odioase cu „N-am mamă, n-am tată”. Pe bancă…ei, pe bancă stătea o fraieră care se prea poate să nu fi ştiut să citească dacă tot zăcea acolo. Fac pariu că până şi ziarul pe care îl avea în mână era pe dos. În loc să observe că lumea trece, face ochii cât cepele şi la pancarte şi la ea, don’soara afişa o stare de mega zen. Tipa poate chiar credea că ziua aia e o zi bună pentru ea. V-am zis că nu cred că o ducea capul.
Întră şi un gagiu bine în perimetru şi stă şi el să se uite la tipă. Poate nu o fi mai văzut proşti. Că şi eu mă uitam cam lung. Tipa începe să clipocească mai des din ochişori şi observă toanta, în sfârşit, pancartele. Gagiu’ începe să se strice de râs, eu la fel. Aia pleacă mai roşie decât floarea care o avea în piept. Dacă cerşetorul din spatele băncii nu ar fi dormit, cred că s-ar fi crăcănat şi el de râs.

Sursa foto: Flickr Creative Commons.

December 13 2010

Exerciții de stil

Tagged Under : , , , ,

Luna decembrie ar trebui sa fie luna cadourilor, luna patronată de Moşu’ si de colindele clasice. Din nefercire, in the real world, decembrie e şi luna deadline-urilor la job, la master, la problemele tale personale cărora ți-ai promis că o să le găseşti rezolvare pâna la finele anului 2010.
În mod normal, ar trebui să las naibii blogul pentru vreo două săptămâni şi să lucrez la temele de master. În mod normal, orice om întreg la cap asta ar face. Meh. Nu mă încadrez, aşa că am decis să îmbin utilul cu plăcutul. Pe scurt, unul dintre profesori a concluzionat că puțini dintre masteranzii de Jurnalism ştiu cu ce se manâncă arta scrisului. Şi ne-a mai încărcat cu o mică temă, nu înainte de a ne recomanda să ne inspirăm dintr-o carte – Exerciții de stil de Raymond Queneau.
Care e tema? Să scriem aceeaşi povestioară scurtă în 3 stiluri diferite, întocmai ca Raymond Queneau în Exerciții de stil. Partea bună a acestui proiect e că nu trebuie să încercăm 99 de stiluri ca şi autorul cărții, dar ar trebui să livrăm vreo 20. Aşa că voi pune pe blog 3-4 dintre “creațiile” ieşite. Poate vă inspiră, aşa cum sper să mă inspire şi pe mine.
Acum la lucru:
Încep tema cu primul stil propus de Queneau:

Notații (didascalii)

Piața Victoriei, ora 16:00. O fată tânără la vreo douăzeci de ani, purtând o bluză marinărească cu mâneci trei-sferturi cu o floare roşie în piept citeşte pe o bancă un ziar de seară. Lumea trece pe lângă ea, țintind cu privirea când locul de lângă bancă, când fată aflată pe ea. Tânăra observă şi încearcă să arate că nu este deranjată de acest lucru. Se afundă mai mult în cititul ziarului. Un tip atrăgător trece pe lângă ea zâmbind zeflemitor şi fixând-o cu privirea. Fata se ridică după 5 minute observând doua pancarte de o parte şi de alta a băncii, pline de mesaje care cer compasiunea şi banii trecătorilor.
Tânara fată părăseşte rapid perimetrul, uitându-se spre cerşetorul ce încerca să doarmă la câtiva metri de bancă.

Am ales Notații ca prim stil folosit pentru a descrie pe scurt şi obiectiv situația, lăsând urmărtoarele stiluri să descopere mai mult din poveste. Povestea din spatele cărții Exerciții de stil o găsiți aici.

Sursa foto: Flickr Creative Commons.

November 24 2010

Interviu cu Piticu(.ro)

Tagged Under : , , ,

Azi sunt foart încântată că am reușit să-i iau interviu unui blogger pe care îl citesc de multă vreme și pe care îmi doream să-l descos. This blogging stuff is pretty cool! :D Fără introduceri pompoase, iată cuvintele de duh ale unui blogger aflat la intersecția dintre jurnalism, IT și online. I give you: Piticu!

1. De ce Piticu? Care e povestea din spatele nick-ului?
Povestea e undeva în negura timpului, când în gașca de prieteni eu eram cel mai mic de vârstă. Așa mi-au zis atunci Piticu și așa am preferat să-mi rămână nick-ul.

2. Primele persoane pe care le-ai descoperit prin intermediul blogului? Unde sunt ele acum?
Primele persoane sunt Bobby, Manafu, Cătălin Teniță, Andressa, Alin Zăinescu, Dragoș Novac și ceilalți care veneau la întâlnirile blogosferice obscure de la acele vremuri. Unde sunt ele acum, păi le vedem, implicate în toate activitățile publice și de online.

3. Cum te-a ajutat blogul? Cum ai ajutat tu prin intermediul blogging-ului?
Nu m-a ajutat blogul. N-aș putea spune că datorită blogului mi s-a deschis vreo ușă, dar am avut totuși ocazia să particip la câteva călătorii datorită lui. De fapt, numai datorită blogului. Cum m-am ajutat eu? Am astfel modalitatea să mă descarc de ceea ce mă stresează, aici pot să țip și să arăt cu degetul.

4. În afară de blogging, online şi scris ce îl mai pasionează pe Piticu?
Ce-l pasionează pe orice om normal: muzica, călătoriile, filmele … Bine, mai nou călătoriile. Intenționez să mă dau peste cap să fac ceva să văd și ce n-am mai văzut din lumea asta: Asia, America de sud și Marea Britanie.
Read the rest of this entry »